Zi "neagra"

Azi sunt trista, mult prea trista ca sa ma intelegeti voi. Nu, nu e din cauza nimanui, nimeni nu mi-a spus nimic nelalocul lui, dar totusi sunt trista si asta din cauza ca-mi dau seama ca anii deja trec pe langa noi.
Aseara a murit si mamaia Moise. Nu am avut prea multe afinitati cu ea, dar din respect pentru Marius si pentru ca incerc sa-l inteleg, m-a coplesit starea de „parere de rau”. Parca nu a fost atat de acuta acum 30 de zile, cand am aflat ca a murit mamaia mea. Mda, e un we foarte interesant. Una primeste pomana de 40 de zile si una abia se duce pe taramul celalalt.
De fapt starea asta de tristete e data de constientizarea trecerii timpului. Nu, nu mamaia e cea care s-a dus dintre noi, ci anii mei. Ma vad deja batrana si ridata, cu pielea flasca si tremurand ca o racitura.
Evenimentele acestea ma fac sa privesc inapoi, catre ceea ce a reprezentat mamaia in viata mea.
Timpul copilariei mele meu nu se impartea intre viata langa mama si tata si viata la bunici. Uneori cand luam vacanta parca-mi invidiam colegii care asteptau cu emotie sa plece la bunici. Mie mi-era teama de momentul in care „ma va trimite mama la tara”. La bunici nu insemna nicidecum libertate deplina ci responsabilitate maxima. Trebuia sa-mi fiu propria mea mama dar si a fratelui meu, in egala masura. Trebuia sa imi administrez imbracamintea curata, pentru ca aveam o grija-n plus: sa pun la spalat. Trebuia sa imi administrez mesele. Trebuia sa am grija sa nu ma vada nimeni cand luam prune din copac…ooooh, acele prune minunate, sau cand cadea cate-o para din copacul din fata casei, trebuia sa le ascund ca sa nu primesc tot felul de „observatii”. De la varsta de 14 ani nu m-am mai dus sa „stau in vacanta”.
Nu, nu mi-e dor de copilaria mea la tara. Eu voiam sa stau cu mama, sa nu mai plec niciodata, sa ma intrebe mama daca vreau sa mananc si tot ea sa ma intrebe daca-mi place rochita rosie sau poate cea albastra. Sa ma intrebe mama daca nu vreau sa-mi faca si ceva bun, ca desert. Nu, nu mi-a placut la tara si nu pastrez amintiri placute, asa ca…n-am putut varsa o lacrima.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: