Povestea nasterii Andrei

<<Duminica 28 septembrie. O frumoasa dimineata de toamna, poate cea mai frumoasa pe care am trait-o. Ma prezint constiincioasa la spital sa vad cat mai trebuie sa astept sa-mi vad minunea in brate. Doctorita ma vede, ma consulta si ma “numara” inca o data (oare a cata oara sa fi fost?), spunandu-mi un pic ingrijorata: “Doamna, deja aveti 41 de saptamani. Va rog sa va intoarceti cat puteti de repede, cu bagajelul pregatit. Astazi nasteti!”

Of, in sfarsit se termina partea cea mai grea, in sfarsit incepea un nou episod din viata mea. Nu imi amintesc cat sa fi facut pana acasa. Cateva minute…poate…cel putin timpul zbura pe langa mine iar zambetul de pe fata mea nu putea fi sters de nicio nenorocire.

Prezenta la internari, mi se face observatie: “Cum doamna sa nasteti azi?? Pai n-aveti nici contractii, nici dilatatie, nici nimic!” Dintr-o data parca ar fi picat cerul pe mine, dar nu-i nimic…stie ea d-na doctor ce face. Imbracata intr-o chestie destul de dubioasa numita rochie de nastere, cu un capot rufos pe mine, ma infiintez la blocul de nasteri. N-am simtit nici intepaturile din maini, nici toate controalele aferente. Imi spuneam intr-una: azi nasc!! In sfarsit, imi voi tine fetita in brate!!! Ce poate fi mai frumos in acesta zi superba de toamna???

Adopt tehnici de relaxare, incerc sa ma gandesc la tot ce poate fi mai frumos pe lumea asta…si tot asa…pana cand se insereaza. Ei nu-i bai, toamna imi joaca feste si aduce intunericul mai repede. Dar pana la miezul noptii mai este asa ca nimic nu e pierdut. Se face deja 12 noaptea, d-na doctor ma viziteaza pentru a nu mai stiu cata oara si da verdictul: “ Azi nu nasti, incercam inca odata maine dimineata!”

Pai bine, si toate contractiile ce le-am avut?? Toate gandurile mele?? Toate visele mele?? Ce fac? Sa le arunc?? Nuuuuuu….e si maine o zi! Din toate directiile se auzeau mamicile cum plangeau de fericire, se auzeau sunetele cristaline de copilasi care plang pentru prima data. Numai a mea se lasa asteptata. M-a cuprins disperarea. Unde-s eu cea puternica, cea pozitivista?? Nu stiu de ce am inceput sa plang…si plang in gand ca mi-era parca frica sa nu ma aud eu sau copila mea. Ea trebuie sa stie ca mami e ca o stanca, e puternica si ambitioasa. Numai ca m-a auzit o moasa…care si-a facut timp si pentru mine: “De ce plangeti, doamna??” Pai eu mai stiu de ce??? La un moment dat am reusit sa leg cateva cuvinte: “pai cum sa nu plang??? Eu de ce trebuie sa astept mai mult decat altii? Ce-mi lipseste mie???” Cred ca a inceput sa rada si in acelasi timp m-a luat in brate, asa balonel cum sunt acum si m-a consolat atat cat a putut: “ O sa nasteti, doamna, stati fara nicio grija! Dar acum incercati sa va odihniti putin ca maine dimineata o sa vin direct la dumneavoastra si-o sa va repunem perfuzia.” M-am linistit (oare)…este deja 3 noaptea. Alaturi, cineva plange: o mama si un nou copilas. Eu imi propun sa nu plang deloc, ca doar am plans inainte…

La 6 dimineata, probabil ca atipisem, dar pentru ca o promisiune era facuta, trebuia si onorata. Din nou perfuzii…Azi e ziua cea mare. 29 septembrie!! Lasa, ca acest copil a vrut sa fie in ton cu mine. Se naste Balanta, ca sa fie “aeriana” ca mami, plus  acel farmec al cifrelor… Ei copilul meu e inteligent de la nastere…seamana cu mine. Eu 25.05, ea 29.09! Interesant imi zic, si privesc cum tot lichidul ala imi intra in vene. Oare sa numar picaturile?? Imi va fi mai usor??? Nici nu stiu. De fapt nici nu stiu cand se facuse 13:30. Cert este ca acum ma uit la telefon si tip ca disperata!!! Care suna, era sortit sa fie trimis la plimbare de urgenta. Ce daca era mama sau prietena mea cea mai buna??? Pai de ce sa ma deranjeze cand eu am atata treaba???? Nu stiu de ce, dar parca mi-e mai bine sa stau in 4 labe decat intinsa pe spate. Si mai sar din cand in cand si-n sus ca o iada. Parca nu ma mai doare asa de tare, dar urlu….ce naiba, ca nu ma taie nimeni, si nici nu intentioneaza sa o faca!!! Parfuzia parca nu mai vrea sa se scurga in vena ci tot sangele meu parca se prelinge in saculetul ala de plastic. Of, se pare ca are loc transferul invers!!! La 3 jumate sunt anuntata ca primul pas a fost facut: dilatatie 3 si apa mi s-a imprastiat in tot patul. Asa ca trebuie sa nasc!!!! Azi nasc!!! Gandurile nu mi se mai aduna ci stau imprastiate care incotro, imi privesc burta care atarna parca hidos (acea burta de care eram mandra pana mai ieri!) iar eu urlu in continuare. Heeeeeeei, nu vine nimeni sa-mi puna un calus??? Ba da, cum sa nu?? Venisera de pe la 1 o armata de moase, asistente, in frunte cu d-na doctor, si incep sa intinda minutios pe masa de nasteri tot felul de ustensile care fac un zgomot ciudat. Clinchetele de inox au inceput sa-mi dea fiori. Ohhhh, la ce naiba au nevoie de forceps???? Sper sa nu fie nevoie!

D-na doctor ma anunta ca pleaca, nu mai rezista ca a avut o noapte grea si deja terminase garda de la ora 1, dar m-a asteptat pe mine pana acum.

4:30, suna din nou telefonul. Tip ca disperata: “naaaaasc, lasa-ma-n pace!!!” Nu stiu cu cine am vorbit atunci, din pacate. Moment dupa care sunt urcata pe masa aia infioratoare. La ce naiba cara astia si suportul pentru perfuzie dupa mine?? La ce-mi mai trebuie??? Oare tot sangele ala va intra la loc???? Aiurea…astia habar n-au ce trebuie sa faca!!! Doar aud din cand in cand: “impingeti, doamna!!!! Acuuuum!” Ce sa imping?? Ca nu mai pooooot! Pai aproape toata noaptea nedormita, toata ziua topait cu fundu-n sus, tipat, urlat, strigat la bec….mi-au epuizat toate fortele. Ce sa fac???? Imi adun puterile si incerc inca o data…dar fara niciun rezultat. Cu o scarba de nedescris mi se arunca in fata: “Pai, doamna, daca nu impingeti cand v-am zis, n-aveti decat sa stati asa, poate omorati copilul!” Scarba naibii!!!! Mi-am gasit puterea sa urlu si la ea: “Idioato, crezi ca faci toata chestia asta gratis???? Ma vezi cum arat??? Crezi ca punga aia de pe pat pentru cine este??? Pentru tine!!!! Si ai acolo si un plic mai mult decat multumitor!!!! Plus ca te platesc suficient de mult din contributia mea la stat!!! Pune mana si ma ajuta!!!!!!” Cert e ca s-a sensibilizat. Nu stiu la ce, la tipetele mele, la epitetul adresat, la faptul ca isi ia salariul sau poate la plicul de pe pat????? Inca n-am aflat. Cert e ca a inceput sa strige pe hol: “Doamna doctooooor, am aici o mamica recalcitranta!!!”  Oricum, tot o idioata a ramas. Si cica e femeie, poate ca si mama pe deasupra. Cum sa-mi zica asa ceva. Auzi, dom’le, imi omor copilul!!! Idioata!

Cert e ca in cateva minute, aud asistenta spunandu-mi: “Doamna, mai aveti atat de putin. Haideti ca se vede capul. Si este roscat!” Mai incerc o data, de doua ori, de trei ori si gata!!!!! Imi vad soarele intrand in camera. La ora 17:00, ca doar tot cu telefonu-n mana ramasesem. O dulceata mica, cu un par rosu-coniac, cu niste ochi mici, care nu scotea niciun sunet. Mi-au arata-o repede si au luat-o de langa mine. N-am apucat sa o vad decat cateva secunde, suficient cat sa pot sa strig: “am facut un pokemon!!!” Pana si scarba aia idioata am vazut ca stie sa zambeasca. Si a inceput sa-si faca treaba in continuare, adica sa inceapa broderia pelviana. Nu ma mai durea nimic, nu mai simteam nimic. Gandul ca imi voi lua pokemonul in brate si il voi avea alaturi de mine toata viata imi dadea putere sa ignor. Intreb si eu cu naivitate…ca aia care asteptase deja 2 zile sa-si tina puiul in brate: “cand imi dati copilul?” raspunsul il primesc ca pe o bomba: “Dupa 4 ore!” Ce sa mai fac?? Ma buseste rasul, un ras isteric pe care nu-l puteam controla. Auzi la ele! 4 ore!!! Dar…ce mai contau cele cateva mii de secunde pe langa celelalte. O sa imi educ rabdarea…si gata!

Se face 18:30, eu cu ochii pe ceas…of, sa treaca si jumatea asta de ora odata ca nu mai suport. Dar deja se prezinta o infirmiera care ma ajuta sa imi pregatesc bagajele pentru a merge la salon, ma incarca intr-un carucior si ma transporta catre urmatoarea destinatie. Surpriza la intrare a fost cea mai placuta. Copilul meu cu paru rosu-coniac si cu ochisorii mici deja ma astepta, sa vin eu, mamica ei, sa pot sa am grija de ea si sa ii fiu alaturi de-atunci pentru toata viata.>>

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: