Colicii, bata-i vina!

Orice mama responsabila dupa ce trece de nebunia ecografiilor X-D, dupa ce isi face tot felul de scenarii despre ceea ce va sa vina, dupa ce trece printr-un travaliu mai usor sau mai putin usor, dupa ce aude primul scancet al bebelusului, ala de nota 10, dupa ce-i numara degetelele de la maini si de la picioare stergandu-si fruntea cu dosul palmei si ridicand osanale matematicii care a invatat-o sa numere pana la 10…vine primul scancet al copilului. Ala de nu stii ce sa-i mai faci!!! Il iei si-l invarti si-l sucesti si-l rasucesti…el, bebelusul, nu da niciun semn de liniste! Atunci cu seninatate, parca ai fi descoperit cum se pune-un ou in cui, cu un zambet larg si cu o frica in suflet decretezi: ARE COLICI!!!!

Si incepi sa rasfoiesti in memorie ca sa-ti reimprospatezi fiecare cuvintel lecturat in perioada sarcinii despre aceste marsave stari fiziologice. In acest moment farmacia familiei se imbogateste cu o alta gama de produse si iei un carnetel si incepi sa bifezi: ”Am Sab-simplex? AM! Espumisan?? DA! Debridat?? SI DE-ASTA! Ceaiuri?? AVCOZ! Infacol??? Sa-l ia naiba ca de-asta n-am reusit sa facem rost.” Ei, acum se naruie cerul pe mine. Daca as fi avut si Infacol sigur copilul meu nu s-ar fi chinuit dar asa?? La ce bun ca am atatea altele, ala era de capatai!! Si din nou se strange copilul cu piciorusele lui mici la burta si ma apuca neputinta de a-l linisti. De-aici incepe calvarul: 15 picaturi Sab-Simplex, spirt caldut la burtica, dezbraca-l si pune-l pe burta incinsa a mamei, masaj pe burtica in sensul acelor de ceasornic…  Totul se termina exploziv intr-un parton care elibereaza bebelusul de nebunia parintilor si adoarme fericit pentru cateva minute bune! Apoi, mama se pune si studiaza din nou fenomenul…si constientizeaza ca de fapt altii o duc si mai rau. Al meu doarme noaptea, daca se elibereaza de gaze si petrol e cel mai fericit din lume!

Discut apoi cu mama mea, mare cunoascatoare in ale bebelusestilor probleme si-i spun de frica mea de colicii baiatului. Ea, cu o dezinvoltura demna de invidiat ma asigura ca nu toti copilasii fac colici, ca uneori mamele duc acest chin in…burta! Ii intorc spatele si ranjesc! Ce stie ea?? Vremurile au evoluat…nu se poate-asa ceva! Cine stie ce sarmalute-n foi de varza baga la ghiozdanel si imi vinde mie acum gogosi.

Trec pe alt flanc la atac: mamicile care se afla in aceeasi situatie cu mine. Imi vine sa ma plang si eu dar cand le vad pe altele cum se chinuie zi-noapte-continuu parca n-am puterea sa mai spun ceva. Dar continui cu Sab-Simplex, dimineata pe stomacul gol al bebelusului, ca masura de precautie. Ei, avand atat de mult timp ocupat cu noutatile ce se pravalesc peste vietile noastre, dam problemele mamei la o parte. A trecut epiziotomia?? Excelent! Hemoroizii sunt infloriti?? Tot excelent! Vergeturi? Burti? Celulite?? Vorba cuiva drag mie: „rani de razboi” si se accepta. Numai ca pe langa toate astea incep…crampele!!! De la ce naiba or fi?? Ca n-am mancat mai nimic din ce-ar putea fi interzis. Crampele astea vin si pleaca dar intensitatea lor e zdruncinatoare. N-am curajul sa ma plang ca sigur mi se taie portiile de ciocolata sau alte bunatati…asa ca apelez la „autodidacticism”. Sursa de informare??? Goagal!!! Descopera fata-mama ca are ea…colici! Bata-i sa-i bata ca-s rai si durerosi. De fiecare data cand sosesc imi vine sa ma aciuez in orice colt al casei, sa trag un bocet si sa simt ca ma eliberez. Alteori imi vine sa-mi dezbrac bebelusul si sa mi-l pun brau! Imi tasnesc lacrimile din ochi si rostesc o rugaciune ca pentru mine: „Multumesc Doamne ca mi i-ai dat mie si l-ai ferit pe copilul meu de asemenea durere! Da-mi mie cat sa pot duce, sa am puterea  sa-i cresc mari dar lor, copiilor mei ia-le de pe umeri greutatea durerilor omenesti! Multumesc Doamne, inca odata!

Apoi…trece…

Imi privesc bebelusul cum doarme linistit si doar imi imaginez ca viata lui ar fi fost complicata daca ar fi avut monstruletii astia in burtica.

5 responses to “Colicii, bata-i vina!”

  1. Bia says :

    Liliana, esti o scriitoare in adevaratul sens al cuvantului. Mi-ai luminat seara dupa o saptamana foarte grea. Sa nu cumva sa iti negi vreodata darul extraordinar pe care il ai de a pune viata in cuvinte. Creste-l frumos, asa cum iti cresti si cele doua minunatii de copii.

  2. Liliana Moise says :

    Bia, iti multumesc f mult pentru aceste cuvinte incurajatoare! Venite din partea ta imi dau curaj.

  3. Bia says :

    Hai sa ne conversam si pe blogul tau, sa ramana pentru posteritate.🙂
    Am scris din inima ceea ce am scris mai sus. Si cred ca in privinta asta am o mica farama de experienta (mica de tot) care imi permite sa afirm ca am dreptate in ceea ce te priveste. Mi-e drag sa citesc ce scrii tu si sper ca o vei face in continuare. Astfel, sunt sigura ca intr-o zi, Andra si Radu vor citi cu nostalgie despre copilaria lor vazuta prin ochii tai. Si prin aceasta vor primi de la tine un dar nespus de frumos. Fiindca scripta manent.

  4. Liliana Moise says :

    Bia, m-ai lasat fara cuvinte… Asta imi doresc si eu, sa ramana copiilor mei crampeie din gandurile mele asa cum au fost ele construite in anumite momente ale vietii. Aceleasi lucruri probabil ca le voi povesti atunci cand o sa poata intelege dar nu e ca atunci cand le gandesti prima data.
    Multumesc!

  5. Bia says :

    Vad ca nu te-am lasat fara cuvinte.😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: