Capra vecinului e intotdeauna mai grasa!

Asistam zilele trecute la o discutie despre diverse lucruri pentru copii, despre frustrarile care apar la acestia daca nu le sunt indeplinite dorintele. Bineinteles ca am ajuns cu gandul in momentele in care Andra statea lipita cu nasul de vreo vitrina si dadea din picioare ca „VREA” fara sa inteleaga ca ori mai are cateva acasa asemanatoare sau la scara mai mica/mare, ori nu mai aveam bani in buzunar decat de mancare si alte lucruri trebuincioase casei, ori erau periculoase. Cum sa explici asa ceva unui copil mic care cantareste lumea in numarul de jucarii care se inghesuie in sacii depozitati undeva la basca??

Greu, foarte greu…dar totodata imi amintesc ca de fapt toti copiii sunt la fel…adica si eu eram la fel. Din fericire pentru vremurile demult apuse, nu ne invada lumea noastra, a copiilor, atatea reclame si firme lucitoare, nu primeam la cutia postala tot felul de invitatii si oferte. Si daca nu stiam, nu ne doream. Era foarte placut sa ne inventam jocuri, era placut sa ne ducem la vecina, era placut sa sarim coarda, sotronul sau elasticul…

Si tot pe-atunci, era interesant ce face celalalt. Cea mai tare operatiune pe care o faceam cand eram copii era sa mancam in fata blocului. Nu eu, ca mi-era jena, dar altii o faceam cu atata placere si atat pofta incat parca ma incanta sa-i cer si eu mamei o felie sa o savurez impreuna cu ei. Asa ca ma duceam intr-un suflet la mama si ceream imperativ: „Mama, te rog sa-mi dai si mie paine cu apa si cu zahar!” Facea saraca mama niste ochi mari si ma implora sa ma lase sa-mi unga o felie de unt si sa-mi astearna apoi niste gem sau niste dulceata. Atunci incepe scandalul…ca eu vreau cu apa si zahar si ca ea nu ma intelege si ca este o mama tare rea ca nu-mi satisface dorintele papilelor mele gustative. In sfarsit, razboiul il castigam si ieseam victorioasa cu ditamai felia pe care mi-o stropeam sub jetul de apa si pe care o lipeam apoi de zaharnita pentru a capata un start cat mai gros de zahar tos. Doamne, ce scarbosenie mi se pare acum si ce bunatate mi se parea atunci.

Apogeul l-am atins cand am venit transpirata in casa, pe-o caldura irezistibila si-am batut din picior, cerand imperativ: „Mama, vreau si eu paine cu untura si cu sare!” Sa-nebuneasca maica-mea ca untura nu cunoscuse frigiderul nostru pana in acel moment. Imi amintesc parca ar fi fost ieri momentul in care am purces cu mama la piata si m-am tinut de capul ei pana a cumparat 1/4 de kilogram de untura. A fost cea mai scarboasa chestie pe care am bagat-o in gura, atat de rea incat mi-am promis in mintea mea de copil sa nu mai jinduiesc la „bunul” altuia.

5 responses to “Capra vecinului e intotdeauna mai grasa!”

  1. Cris says :

    mei, cele mai tari chestii erau gratarele vecinilor. nu se gasea carne, dar oamenii se descurcau.
    dar unii aveau si tupeu, s-o prajeasca in fata blocului. gratar pe vremea aia… mama mama.

    ei bine, noi stateam ca iezii la geam, protapiti de un gard, pana le frigeau. unii erau cu bun simt, si una din fripturi o sacrificau pentru noi.

    dar era si unul… sa crape el daca impartea o bucatica! si statea si la parter, o ducea in casa si se auzea cum mancau. pana intr-o zi… cand zgatiile de copii s-au jucat, si din greseala… au daramat gratarul😀.

  2. NelaM says :

    hihi, adevarat grait-ai! asta cu untura nici mama n-o intelegea defel! si la noi la tara era la mare moda untura cu zahar!!! un deliciu, ce sa mai!🙂

  3. maria says :

    ce sa-ti spun? paine uda cu zahar inca este un deliciu pentru mine. asta imi dadea bunica-mea la tg. mures ca desert. si numai acolo o si mancam cu mare pofta. impreuna cu laptele de pasare si paine c untura si cu sare. gretoasa chestie, dar parca era deliciu culinar cand o mancam in grup. cat despre sotroane, coarda si bicicleta in njurul blocului sau ratele si vanatorii, imi pare atat de rau ca baiatul meu nu va cunoaste bucuria acestor jocuri. era superb. am avut o copilarie frumoasa tare, cu multa miscare si aer liber, pe vremea cand habar nu aveam ce e aia un computer. sau de fpa,t computer era calculatorul de buzunar.

  4. NelaM says :

    Da, da, si ratele si vanatorii si noua pietre!!!! Eu inca mai sper ca Ana sa guste din aceste placeri, desi traim in era PC-urilor!

  5. Iulika says :

    Haha ..super tare!!Påi eu ma multumeam cu darabanul de paine!!Atat ..poate daca era si un castravete langa , eram super fericitå..Bineinteles ca astea le savuram in pauzele mici de la Ratele si vanatorii, 7 pietre, sotron, coardå si multe altele..La tara era cel mai usor ca ma urcam singura in copaci si mancam numai verzåciuni!!Ce mai viatå!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: