Oale

De fiecare data cand vad cutia de olarit sus pe mobila, mi se face rau. Si…ma imbolnavesc de-a binele cand o aud pe Andra cum se tanguie: „Hai, mami, te rog frumos…. hai te rog sa facem oale!” Imi vine sa plang instantaneu, sa ma dau cu capul de pereti, sa caut alte solutii, sa ma prefac lovita-n aripa numai sa nu fiu nevoita sa ating acea cutie odioasa.

De joia trecuta vine Andra cu-aceeasi rugaminte si de fiecare data ii spun cu zambetul pe buze: „Maine, mama, maine facem oale!” ca apoi sa inghit in sec si sa caut solutii sa o pot amana pe poimaine, raspoimaine sau cand s-o putea. Poate se usuca naibii lutul ala din interior si scap definitiv, nu de alta dar n-am de gand sa-i spun ca putem face achizitii in domeniu.

Azi…nu s-a mai putut. Avea lacrimi in ochi, mi-a batut obrazul ca tot promit si nu ma pot tine de cuvant…asa ca aranjam casa, bandajam tot ce se poate bandaja, insiram paturi pe jos, luam masuta noastra de gradinita si scot usurel lutul ala parca cu frica. Este in perfecta stare. Si roata se invarte, deci si bateriile sunt intacte. Uof!!!

Si macar daca ar lucra ea, dar nuuuuuu, ea se manjeste pana la urechi fara sa puna mana prea des pe minunatul „obiect” confectionat cu scarba de catre mine sau de tat-su. Azi…am fugit ca potarnichea, aveam treaba cu Radu😛 asa ca l-am lasat pe tati in hatisul artei olaritului. Rusine sa-mi fie…dar dupa ce-am rosit un pic, mi-a trecut rapid.

Am venit la sfarsit sa admir capodopera.

Bineinteles ca cineva trebuia sa stranga, si cum „Safta” noastra are liber de ceva vreme, imi ramane mie deosebita placere de a face aceasta treaba migaloasa. Asa ca am purces de la baie, unde micii spiridusi au facut ravagii si-au imprastiat praf de-ala mocirlos pe bateria de la chiuveta si au si presarat de jur imprejurul chiuvetei pentru a-si marca trecerea lor pe-acolo, pornind apoi catre intrerupatoare, ca doar nu era sa se strecoare pe intuneric…si culminand cu „locul faptei”.

Ma doare capul, ma ustura mainile, mi-e greata …dar sunt fericita ca a fost de acord sa strangem „minunata” cutie si s-o punem la locul ei pana isi aminteste data viitoare ca exista.

Si…injur usurel, murmurat printre buze, imi folosesc tot vocabularul pe care-l cunosc si-mi revars frustrarile asupra celui care a bagat nenorocirea la noi in casa. Pardon, eu i l-am cumparat, ca scria mare ca e pentru copii inteligenti. Mda, si pentru parinti cu nervi tari, dar nu-s eu aia.

Acum, asteptam sa se usuce capodopera.

Maine, sau cand s-o usca, trebuie sa o si pictam. Alti nervi, alta distractie.

3 responses to “Oale”

  1. Sabina Y. says :

    Super!Capodopera trebuie pusa la loc de cinste!

  2. Liliana Moise says :

    😀
    Cand o sa fie si pictata o asez pe post de bibelou ca si-asa stau prost la capitolul asta!

  3. NelaM says :

    Maaai, imi frangeam mainile, citind la voi, la ideea ca poate si pe mine ma asteapta din astea… eu sper sa o apuce focul creator pe Ana cu ceva mai domestic, gen plastilina si acuarele… Numai gandul ca tre’ sa strang dupa imi da fiori… de placere, bineinteles!!😀
    Va pup!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: