Bubu

Acum sase ani si ceva in urma, cand si-a facut aparitia prima nepotica a ambelor clanuri, s-a simtit nevoia impartirii de functii intre bunici. Ambele tabere se simteau inca tinere…dar nevoia de a se adresa copilului intr-un anume fel i-a facut sa constientizeze ca au trecut la nivel superior pe scara sociala. Asa ca parintii mei si-au asumat roul de „bunica” si „bunicu” iar parintii lui Marius, instinctiv, au devenit „mamaia” si „tataia”. Am fost fericita ca si-au ales singuri „calea”  fara sa fie nevoie de vreo interventie din partea mea. Deh, sa nu para a fi vreo rautate…

Multa vreme…bunicul nostru a fost folosit pe post de frate mai mare al Andrei si tot trageam in sus si-n jos cu „bunu”, „bunicu” si altele de genul asta. Cand Andra a crescut suficient incat sa lege cate doua silabe…nu prea a stiut cum sa le combine util asa ca „bunu” s-a transformat in „BUBU”.

Am crescut intre timp, am inceput sa legam cuvinte cat mai sofisticate…si intr-o sfortare riguroasa a fetei a iesit la un moment dat:” buniculeeee!”

In mod firesc o astfel de performanta a unui nod de copil, centrul universului tuturor, ar fi fost motiv de mandrie. Ei, nu, l-am vazut pe tata suparat. El e si genul care nu-si spune frustrarile si necazurile iar incercarile noastre de a-l descoase esuasera lamentabil.

La un moment dat, cand nebunia jocului cu nepoata era in toi, bunicul se opreste si ne face un anunt impresionant: ” Ia nu mai ziceti atata bunicu’n sus, bunicu’n jos. Fata mi-a spus BUBU prima data, asa trebuie sa ramana!”

Am ramas cu totii usor surprinsi dar ne-a placut ideea.

Si a ramas pentru toata lumea BUBU.

Acum, dupa atatia ani, ne-am obisnuit cu statutul lui si fiecare apelativ catre el incepe cu „Bubuleeeee….”. Pentru toti nepotii (dupa veri) el este tot Bubu, pentru copiii din parc la fel…ca sa nu mai zic si de faptul ca si prietenii lui l-au ridicat la rang inalt de BUBU.

Cine nu-l stie in cartier pe el, ca persoana, sigur a auzit ca exista un „Bub” pe undeva…pe-aproape. Doar vara in parcul din spatele blocului se aude mai mereu cate un „Bubuuuuuuuu, te rog sa-mi dai si mie….”

Pana si neamurile pe care si le-a „vazut”  doar prin telefon il stiu ca pe-un cal breaz dupa aceasta denumire.

Si ca sa fie imaginea completa…Bubu are deosebita misiune de a o lua pe Andra de la gradi si de a o duce la extra-activitati. Ei, cum apare tatal meu in cadrul usii de la clasa, toti copiii sar in sus de bucurie si anunta din toti plamanii: „A venit Bubuuuuuuuu!!” Clar, stiu toate clasele limitrofe cine este Bubu si ce rol important are el. E adevarat ca si Bubu de cate ori se duce se joaca cu fiecare in parte, ii mangaie, ii „necajeste”, le spune cate-o vorba frumoasa…

Deci Bubu nostru este de fapt Bubu tuturor copiilor, al tuturor adultilor din familie, al tuturor prietenilor lui…si acum si-al intregii gradinite.

Bubule, sa fii sanatos si sa te mentii la fel de „in forma” ca mai vine un flacau tare din urma si are si el nevoie sa-i arati unele si altele!

4 responses to “Bubu”

  1. NelaM says :

    Ce m-a impresionat povstea Bubului vostru. Foarte frumos!

  2. Iulika says :

    Am si io un Bubu acaså!!Si nu e bunicu!:-)))pupicei

  3. Dana says :

    Poate ca titulatura de „bunic” te imbatraneste putin..dar Bubu..ee, Bubu suna a joaca, a voie buna!
    Ce mi-a placut faza cu daca fata mi-a spus asa, atunci asa sunt!!! :))

    Sa va traiasca Bubu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: