7 luni ori 3 minuni egal 21 octombrie

Cam asa s-ar scrie matematic ceea ce simt eu azi. Asa ca mi-am propus sa scriu despre cum a aparut si-a treia minune in viata mea (primele doua sunt legate de Marius si de Andra).

Totul a inceput pe 19 octombrie cand m-am prezentat la ultimul control. Doctorita m-a anuntat cu zambetul pe buze: „daca nu se declanseaza nasterea pana miercuri, te prezinti dimineata la internari si…o inducem”. Aceste vorbe mi-au sunat ca un tunet, m-am scurs usor de pe masa de consultatii si nu-mi venea sa cred ca din nou trebuie sa trec prin chinurile pe care le-am suportat cand am nascut-o pe Andra. Deja ma luase frica. Nu mi-a fost teama pana in acel moment de absolut nimic dar atunci in fiecare celula a corpului meu s-a cuibarit  frica si neputinta. Abia ce-am reusit sa articulez doua vorbe: dar poate vine totusi de la sine…dar poate ar trebui sa mai asteptam!
Doctora mi-a zambit, m-a mangaiat si mi-a explicat ca data asta va fi in regula totul. Ca va decurge ca la carte, ca va avea grija de mine mai ales ca pe 21 este de garda.
Am iesit din cabinet orbecaind. Imi faceam calcule, vizionam mental bagajul pregatit, imi ziceam ca-mi lipsesc o gramada de lucruri…si ma autosugestionam sa fiu puternica. Imi repetam mereu tot ceea ce invatasem despre ceea ce trebuie sa fac in situatia unei nasteri naturale si apoi…ma busea plansul.
Toata noaptea n-am putut inchide un ochi. Am facut sant pana in camera Andrei…si o pupam si-i tot repetam ce mult o iubesc si ii povesteam in soapta ca mi-e frica.
Pe la 4 dimineata n-am mai reusit sa ma asez in pat asa ca mi-am cautat diverse treburi de facut. Imi doream sa nu ma ia somnul si in acest fel in noaptea urmatoare sa dorm bustean pentru a fi superodihnita pentru marele eveniment: declansarea nasterii. Stiu ca la Andra m-a incercat o puternica stare de oboseala si rezultatele n-au fost tocmai incurajatoare.
Zis si facut. Dimineata Andra a plecat la gradi, Marius la serviciu pe la ora 11 jumate iar eu am sunat-o pe mama sa o rog sa ma tina treaza pana seara. Eram constienta ca daca as fi adormit atunci…noaptea iar as fi numarat stelele de pe cer si a doua zi as fi fost rupta de oboseala.
Ziua de 20 am tinut-o intr-o calatorie. Cu ditamai burta dupa mine, cu mama la brat, am luat-o incotro vedeam cu ochii. Ma opream sa stau de vorba cu oamenii, le povesteam ca nu mai am mult si nasc, cascam ochii la vitrinele pline de hainute de bebelusi, am facut aprovizionare de cadouri pentru Andra, am pus tara la cale cu mama…
Stiu ca planificasem ca Andra sa stea la ai mei in acea noapte pentru ca mi-era teama ca daca ma apuc de plans sa nu o trezesc si sa nu o sperii.
Incetul cu incetul s-a asternut seara. Mi-am luat ramas bun de la copila mea iubita si-am plecat spre casa…
Numai ca s-au anuntat musafiri: finul si fina. M-a cuprins bucuria cand am aflat ca vin sa ma vada inainte de marele eveniment. Eram bucuroasa ca pentru cateva minute bune imi voi abate gandurile de la ale mele.
Era deja 8 seara, mi se facuse un somn teribil si am simtit ca ala e momentul propice sa ma indrept spre pat. Numai ca tocmai in momentul ala mai suna cineva la usa. Var’miu! Ca un facut, venise sa ne vada…instinctual. Fara sa stie ce eveniment pregatim noi.
Finii au plecat, eu mi-am anuntat fetele ca „maine este ziua cea mare” si…m-am asezat in pat. Probabil ca am parut nesimtita fata de var’miu pe care l-am lasat ca-n gara, la un sprit cu Marius. Vere, iarta-ma!!
Nu m-a cuprins somnul pana la ora 22 dar si cand am picat..n-am mai auzit absolut nimic. Oricum, am adormit cu lacrimi in ochi si cu mii de ganduri.
Numai ca pe la ora 1…mi-am facut rondul la baie. Ca orice gravida care se respecta😉 Incepuse sa ma doara un pic spatele dar in mintea mea durerile erau alea normale. Ma asez la loc in pat. Ma lafaiam in voie ca Marius avusese bunavointa sa ma lase sa dorm regeste: singura!
Nu stau mult…si iar vreau la baie. Phuoaaaa, ma enerva starea aia de pipiloasa. Iar ma cobor (cu greu) din pat, iar fac rondul de noapte, ma duc il verific pe Marius, sa ma asigur ca sforaie corespunzator…si cand sa ma asez la loc in pat…am simtit ca ceva nu-i in ordine. Faceam pipi pe mine😀. Dau panalonii jos, verific ce-i cu treaba aia rusinoasa, ma duc tiptil la Marius si-i soptesc in ureche: „Marius, cred ca mi s-a rupt apa! Sunt fleasca!!!”
A sarit sarmanul ca ars!! Abia ce adormise de vreo ora. Statuse pana tarziu in noapte sa vada meciul cu Steaua😛.
I-am spus linistita ca trebuie sa se culce la loc ca…mai dureaza toata treaba😀 mai ales ca eu aveam de gand sa ma schimb si sa ma pun sa ma culc la loc. Eram setata psihic pe faptul ca abia dimineata la 7 trebuie sa ma trezesc si sa plec la spital. Asta cu apa rupta era ceva adiacent si nedemn de luat in seama😀
Ma bag la loc in pat. Pe intuneric ii vad silueta lui Marius intrand in dormitor:
– Ce ai draga? Du-te si te culca!
– Ei, cum crezi tu ca as putea sa mai dorm acum?
– Mai, parca ai naste tu. Iti zic eu ca mai dureaza. Nu se intampla imediat. Pai gandeste-te ca voi naste pe la 8-9 incolo. Este devreme sa ma gandesc la asta. Trebuie sa ma odihnesc.
S-a intors, dar nu ca sa se bage-n pat ci sa-si faca o cafea.
Atunci am simtit urmatorul val ca se prelinge pe mine si..au inceput contractiile. Direct suparatoare. Hmmm, imi zic in sinea mea ca nu-i de stat in pat si ca ar trebui sa fac ceva ca sa treaca timpul mai repede.
Nici bine nu-mi alung gandurile…vine o noua contractie. La fel de dureroasa. Am zis ca nu-i adevarat, ca nu se poate sa fi trecut timpul atat de repede.
M-am prezentat si eu langa cafeaua lui Marius si i-am zis zambind:
– EU NASC!!!!
A incercat sa spuna ceva, sa ma incurajeze dar eram prea prinsa cu numarat durata si intervalele la care se intamplau.
Am tinut-o asa pana pe la 4 dimineata. Intre timp mai venea o contractie, mai spuneam un banc, mai beam un ceai, iar o contractie, iar o cronometrare, iar ma scurgeam pe gatul lui Marius, iar imi aminteam de cate-o prostioara, iar mai radeam, ii mai spuneam lui bebe sa sta cuminte sau sa fie curajos…mai faceam cate-o poza sa pastram pentru posteritate cat de grasa si umflata eram, mai ne uitam in bagaje, mai bifam o lista de nevoi…
Pe la 4 am constatat ca se intensifica durata contractiilor iar diferenta intre ele era doar de 2-3 minute. Am zis atunci:
– Ei pana aici mi-a fost. Hai Marius la spital ca nu mai tine vrajeala. Sper doar sa se intample repede!
Nu stiu cand s-a echipat si era la usa cu tot bagajul. Probabil intre momentul in care am scos eu primul cuvant si pana m-am miscat in pas de rata sa-mi pun incaltamintea.
Si am plecat in marea noastra aventura.
El dadea sa mergem la spital, eu ii tot explicam ca e devreme. Probabil se gandea ca as putea sa-i las vreo balta pe tapiteria lui din masina. Nu fusesem inspirata sa pun nimic sub fund :)) Eu ma gandeam sa prelungesc cat mai mult momentele alea.
Cert este ca am facut dupa cum m-a taiat pe mine mintea. Voiam ciocolata. Multa!!! Ei, de unde sa cumperi ciocolata la 4 jumate dimineata?????? Hai la un peco. Zis si facut, cumparat cioco (cica pentru energie), cumparat alte dulciurele si…apa plata. Eu as fi luat un bidon de 5 l, Marius a fost inspirat si mi-a luat unul de 2 litri, asigurandu-ma ca in caz de nevoie…imi mai aduce el inca o cisterna.
Hai totusi la spital.
Cred ca era ora 5 dimineata cand am ajuns. Control de rutina:
– Da, nasteti azi!
– Am dilatatie?
– Da!
– Cat??
– De-un deget😀 (m-a omorat explicatia asta!!!!)
Mi-a dat o camasa de nastere rufoasa. Nici n-am avut timp sa-i spun ca e nasoala rau ca inca un val de lichide a inundat-o. M-au schimbat si…hai la blocul de nasteri.
Acolo l-am strans in brate pe Marius ca pentru ultima data din viata mea, l-am sarutat patimas, l-am trimis acasa sa stea linistit ca de-aici ma descurc si m-am intors sa-mi infrang destinul.
Dintr-o data m-am vazut singura intr-o sala rece si neprietenoasa. Ma luase un frig fizic. Nu ma puteam incalzi nici cu halatul meu gros (si alb :D) si nici cu cele 2 paturi pe care le culesesem din salon. Tremuram pur si simplu. Si nu venea nimeni sa ma vada😦. Il sun pe Marius sa ma plang. Nu stiu ce-a ingaimat acolo. Probabil ca m-a incurajat.
La un moment dat apare o moasa. Blanda si draguta. O rog sa stea cu mine. Si sta. Si povestim. Eu eram agitata…ea era atat de linistita. Imi dadea o stare de bine. M-a pus sa ma monitorizeze, mi-a facut un calmant…si dadea sa plece. M-am agatat de ea ca de ultima mea speranta in viata si-am rugat-o sa ma ajute sa nasc cat mai repede.
Dupa un control, ma asigura ca mai am de suportat ca inca nu e pregatit organismul.
– CAAAAAT????
– Pai oricum nu nasteti pe tura mea. Eu la ora 7 plec si vine altcineva in locul meu.
M-am simtit din nou pierduta. Femeia aceea ar fi putut sa fie darul meu cel mai de pret…dar se pare ca nici de data asta nu aveam noroc. Probabil ca o sa am parte de inca un casap asa cum patisem cand am nascut-o pe Andra😦
Am pus mana pe telefon si l-am sunat din nou pe Marius:
– Unde esti???
– Acasa.
– Ai anuntat fetele??
– Da!
– La Gemanute trimit eu SMS. Si la nazdravani??
– NU! Ia zi-mi unde-s nazdravanii astia??

I-am explicat…si mi-a promis ca se executa.
M-am linistit vreo 5 minute cand…am avut o revelatie. Cum sa fie acasa cand eu nasc?? Pai nu trebuia sa fie pe holul spitalului si sa vorbeasca cu doctorita??
Pun iar mana pe telefon:
– Auzi, vino la spital.
– De ce??
– Pai cand o vezi pe doctorita sa-i pui o piedica si sa-i spui ca eu deja sunt pregatita!!!
– Femeie, e abia 6 jumate dimineata!! Doctorita vine pe la 8, nu?!
– Da, dar ce conteaza???? Daca vine mai devreme si nu o gasesti?? Vino!
Nu stiu daca a venit atunci sau mai tarziu…cert este ca a reusit sa-i transmita mesajul meu. Nu stiu exact cand😀
Pe la 7 jumatate vine „noua” moasa sa ma vada😀 Parea draguta. Macar nu m-a repezit cand eu tipam ca nu mai pot. Incepuse sa-mi povesteasca cum a nascut si ea de 2 ori si cum se baga sub pat de durere. Ooooo, mi-a dat idei. Normal ca m-am ghemuit si eu cu picioarele sub pat tinandu-ma de salteaua de pe el ca de ultima suflare de viata. Si-o strangeam cu pumnii si cu dintii. Gemeam si strigam: „Nu mai poooooot!!!!”
A venit la un moment dat o infirmiera cu niste tuburi:
– Ce-s alea??
– Pai pregatim sa aspiram copilul.
– Aha, bun! Ce este in sticla aia care bolboroseste?? Ati pus vreun gaz ceva??
– Nu, Doamna, este apa!!
– Aha, si-l aspirati doar cu apa??
– Pai cu ce altceva???
Adevarul e ca nici eu nu stiam sa raspund la intrebarea mea putin idioata.
Apoi imi aduce si mie un tub.
– Tineti-l la nas!
– CUM?? Asa, fara masca??
– Da, tineti furtunelul asta la nas si inspirati!
– Pai e cu gaz?? Sau e tot cu apa??
– E APA!!!
– Phuoa, si ma ajuta??
– Ei, va ajuta sa respirati.
Aiurea-n tramvai, nici nu puteam sa-l tin, nici nu puteam sa-l leg si-avea si-un miros ingrozitor de…apa! Oricata bunavointa as fi avut eu..ala nu ma ajuta deloc. Dar deloc.
Si asa m-am distrat pana pe la ora 9…cand contractiile era atat de puternice incat trageam de pat cu totul! Nu mi-am inchipuit vreodata ca as fi avut atata forta-n mine incat sa misc din loc ditamai patul de fier.
Vine moasa si ma verifica:
– Stai cumintica, daca-ti vine sa impingi..sa nu impingi ca mai am de terminat o mamica.
Vaaaaaai, de capul meu, curat ghinion. Ma vedeam cu copilul iesit din mine si…singura!!!
A venit si doctorita intre timp. Da-i control…hai pe masa!!! Masurat copilul cu palma:
– Mami, ai copilul mare. Cat a avut Andra la nastere??
– 3,100. A fost mica!
– Ei, flacaul nu se dezminte.
– Doamna, nu mai pooooot!
– Hai draga, fii serioasa. Pai la cabinet cand veneai erai atat de optimista si de pusa pe glume, acum zici ca nu mai poti?? Ia mai povesteste ceva despre Andra!
Asa ca-i mai spuneam 2-3 vorbe, mai ma concentram la o contractie. Iar mai spuneam 2-3 cuvinte, mai spunea si Doamna Doctor de cat de impresionata este de fata mea, le povesteau celor ce pregateau instrumentarul medical cum se dadea Andra mea in spectacol la cabinetul ei ori de cate ori veneam…iar mai impingeam putin!
– Hai ca se vede capul! Inca de 2-3 ori si e gata!!!
Moment in care suna telefonul!
– Aruncati-l, Doamna!!!
– Ei, hai, cum sa-l arunc?? Nu vrei sa vorbesti??
– Cum sa vorbesc?? Eu am treaba acum!!!
– Hai draga, ca te descurci minunat. Poti sa si vorbesti la telefon😀.
L-a luat si il tinea in mana si-mi spune:
– Daca suna Domnul vorbesc eu cu el.
M-a busit rasul. Nici nu stiam ce mai am de facut atunci…Cert este ca mi-am vazut in continuare de treaba si…o data..si-nca odata…si inca o data….si GATA!!!
Am vazut mogaldeata mica cu parul galben si spiralat. Mi l-au luat din mine si l-au pus direct la tuburile alea cu apa. M-a busit iar plansul…cu sughituri!!
– Ce-i mami, te doare???
– Nu, Doamna!!! Am emotii. Dati-mi telefonul!
– Pai nu ziceai sa-l arunc??
– Ba da, dar daca totusi nu l-ati aruncat, dati-mi-l.
– Zi pe cine vrei sa sun si-l sun eu😀
– Nu, Doamna, vreau sa vad cat este ceasul. Vreau sa stiu exact la ce ora am nascut.
– Ai o gramada de treaba. Uite, este 9:36.
Asistenta maternala ma anunta:
– Dupa ceasul meu s-a nascut la 9:38. Deci o sa trec…9:40!
– Nuuu, facem o medie. La 9:37.
Intre timp moasa ma broda, Doamna Doctor ii dadea indicatii pretioase, eu eram cu ochii dupa ghemul de aur si eram atenta sa nu carecumva sa faca vreo manevra sa fiu nevoita sa sar de pe masa.
– Vreau sa-l vad!
– O sa-l vezi. Toata viata!
– Vreau sa-l vad ACUM!!! Sa stie ca eu sunt mamica lui!
– Bine, ti-l dam dupa ce-l curatam.
Ma anunta apoi:
– Aveti un baiat de 3,700 kg, scor apgar 9. Sa va traiasca.
Infofolit ca o sarmaluta mi l-a dat sa-l pup. Mi-a intrat deodata in nari mirosul lui. N-am mai simtit nimic din acel moment. Doar fericirea! Si implinirea! Si dorinta de a pornit in viata toti 4.

Constientizez ca Radu trebuia sa vina sa completeze puzzle-ul din viata mea. Este piesa care lipsea. Si-i multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a oferit.

Restul…sunt amanunte…

P.S. Am descoperit pe urma ca flacaul meu nu era blond ci avea culoarea aia pentru ca era plin de vernis…si nici carliontat nu era ci doar se bigudase perisorul de la cum isi facuse si el loc sa iasa in lume.
Acum are parul de-o culoare superba coniac si este cret…ca paiul :D!

12 responses to “7 luni ori 3 minuni egal 21 octombrie”

  1. dana says :

    Vai, mai Liliacule drag, ca’s cu lacrimile-n barba :x:x:x

    (am venit de la blogul lui raluk la tine si mi-am umplut sufletelul de bucurie si iubire..la maxim!!!)

    sa fie sanatos Raducu’, sa creasca mare si sa va aduca numai bucurii!
    va pupam pe toti… cu mare drag!

  2. dana says :

    ioi, de ce-o fi aparut emoticonul aista nervos?!!! ca eu vroiam sa imprastii [inimioare, inimioare…multe inimioare]

    Te imbratisez, mamica draga!

  3. iulika says :

    Måi mami cum mi-au tåsnit lacrimile nu ai vrea så stii:)) Tare frumos ai mai povestit!! Så iti traiasca micul blondin si så fiti sånåtosi cu totii!

  4. Raluca says :

    Offf, stai ca am terminat de citit si am lacrimi pe obraz si mi s-a ridicat parul de emotie… acuma simt nevoia sa recitesc, ca sa scriu aci cu liniuta niste treburi…

    – in primul rand nu ma asteptam la o zi asa minunata, sa am de citit o postare asa importanta!!! Super super!!!

    – apoi titlul e super ingenios, chiar acuma vin de la o alaptare a lui Alexutu si numai titlul tau il aveam in minte, l-am invartit pe toate partile, ce tare e!

    – am trait la maxim, la maxim toate emotiile si fricile.

    – abia acum, ca sunt si eu mama, inteleg perfect cum descrii tu si cum descriai si inainte, relatia ta cu Andra, dragostea ta nemasurabila pentru ea! M-am emotionat tare cand am citit ca atunci, in 19 noaptea, tot mergeai la ea si o pupai si ii sopteai… (si deja imi imaginez emotii asemanatoare fata de Alexutu cand va veni vremea)

    – am plans cum ai adormit in 20 spre 21 cu lacrimi in ochi. Nu imi pot imagina cum e sa stii data cand nasti, cred ca e ceva… super emotionant!

    – am ras de numa de rondurile la baie si de noaptea aia acasa la voi!😀

    – nu m-am gandit ca si a doua oara ma va lua cu tremurici cand voi citi fraza asta „Acolo l-am strans in brate pe Marius ca pentru ultima data din viata mea, l-am sarutat patimas, l-am trimis acasa sa stea linistit ca de-aici ma descurc si m-am intors sa-mi infrang destinul.”, dar da… si parul mi s-a ridicat iar…

    – am strans din pumni amintindu-mi durerile, cand ai descris tu ce faceai cu patul…

    – cu ocazia asta mi-ai amintit ca prin vis ca si mie mi-au pus chestia aia la nas, uitasem complet complet!

    – nah ca iara bocesc, si daca recitesc a nu stiu cata oara… „Infofolit ca o sarmaluta mi l-a dat sa-l pup. Mi-a intrat deodata in nari mirosul lui. N-am mai simtit nimic din acel moment. Doar fericirea! Si implinirea! Si dorinta de a pornit in viata toti 4. Constientizez ca Radu trebuia sa vina sa completeze puzzle-ul din viata mea. Este piesa care lipsea. Si-i multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a oferit.”

    ooffff ce frumos, ce frumos!!! Ce ma bucur de surpriza asta!!!

    Mamicuta scumpa, vorba Danei, tot sufletul mi-e plin de iubire si de bucurie! Oare mai incape? Da! Vad ca mai incape si am ajuns acum sa-mi doresc din suflet si baby nr.2, vazand ca se dubleaza toata dragostea si fericirea! Multumesc ca mi-ai dat fericirea de a citi o asemenea poveste!

  5. Liliana Moise says :

    Fetelor, va multumesc pentru fiecare cuvintel in parte.
    Probabil ca povestea in sine nu este scrisa in metafore…ci am asternut-o in cuvinte simple, asa ca mine. Dar este un episod frumos din viata mea.
    Danuta mea, inimioare, inimioare au ajuns la noi ;;)

    Iulika, iubita, am scris io ca „blondinul” meu s-a facut roscatel..numai ca in euforia momentului si el plin de vernis..era blond. De fapt…alb =))

    Ralukule…n-am cuvinte sa-mi exprim recunostinta pentru tot ceea ce mi-ai scris aici. Inca odata..azi scot palaria in fata ta si ma inclin cu respect! Sunt convinsa ca o sa aiba si Alex o fratioara cat mai curand iar sufletul tau de mama va fi incapator pentru toate emotiile.

  6. Raluca says :

    Mami, ce frumos ai povestit!

    Pasajul asta „Constientizez ca Radu trebuia sa vina sa completeze puzzle-ul din viata mea. Este piesa care lipsea. Si-i multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a oferit.” m-a impresionat tare mult!

    Uite, povesti de genul asta ma fac sa visez la ziua cand o sa apara si bebe 2&3:D

    Va pup cu drag pe toti!

  7. Nela says :

    Liliana, mi-a placut cum ai scris la final ca e ultima piesa din puzzle-ul vietii! Super super!
    Si mi-a mai placut si faza cu facutul mediei, cu ora nasterii! Sunt sigura ca a fost propunerea ta de matematician/informatician inrait!😀

    La multe lunite, Raducu cu parul coniac!
    Sa cresti mare, sa cresti frumos, sa te faci om! Nici nu-i greu, cu asa mamica!
    Va pup!

  8. Bia says :

    Am citit cu mare drag povestea nasterii tale. Era capitolul care lipsea la cartea odiseei. (O carte cu povestiri a odiseei noastre ar fi o inventie faina, nu?) Ai transmis extraordinar de bine emotiile marelui eveniment si asta m-a facut sa savurez fiecare cuvintel.
    La multe lunite Radulescule scump! (Rogu-te sa ma ierti pentru intarzierea urarii.)

  9. croco says :

    Tare tare frumos! Am simtit din plin toate emotiile si parca va urmaream de undeva de sus! Nu te dezminti mamico! Pup!

  10. Iulia B. says :

    In spiritul ce te caracterizeaza este si aceasta postare.Nu putea fi altfel! Esti o tipa super! Tare mult mi-ar placea sa fim mai aproape si sa ne vedem.Esti minunata mamico! Si pentru o femeie minunata Dumnezeu nu putea pregati decat niste aventuri senzationale!Sa-ti traiasca minunatiile ,sa fiti sanaatosi cu totii!va pupam cu drag

    • Liliana Moise says :

      Iulia, mamis, dar Buzaul este la o aruncatura de bat de Galati😀 asa ca daca vreodata vreti sa incercati drumul pana aici sa vedeti ce asfalt super este pus ;;) sunteti bineveniti. Eu tot astept sa terminati casa aia din Sinaia si chiar de e mai departe…prea putin conteaza😛

  11. Dana says :

    Liliacule drag, ce ma bucur ca am citit postarea asta SUPERBA, SUPERBA, SUPERBA. Ai povestit atat de frumos si am simtit emotiile atat de intens. Are dreptate Raluk, numai cand esti mama poti simti si vibra in acest fel…. Iti sunt cunoscute emotiile, temerile, fericirea… Vai cat de frumos ai povestit.

    Cand am citit cum te-ai dus la Andra in camera….m-a busit plansul…, of mami drag…si cand ti-ai imbratisat sotul….si acum am lacrimi in ochi.

    Sa-ti traiasca puiutii minunati si sa fie sanatosi. Puzzelul e gata :))), ramane doar sa-l contemplati, sa va bucurati de el si sa-l mentineti asa frumos si pur si delicat si iar frumos, frumos….cum este acum.

    Oare fiecare familie are un puzzel :))? Tare m-ai inspirat si mi-ai dat asa…o stare de bine….

    Te imbratisez.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: