Aşa părinţi, aşa copii

Este clar că pe undeva, o mare parte din comportament o moştenim de la părinţi. La mine gena nu prea s-a transmis pâna în adâncul fiinţei pentru că n-am moştenit nici pe departe firea războinică a mamei dar se pare ca eu reprezint excepţia care întăreşte regula. Copiii mei se pare că sunt amândoi destul de rezervaţi şi calmi atunci când interacţionează cu societatea în care ne petrecem veacul.
Îmi place aşa cum i-am creat, blânzi şi înţelegători, cu o mină de oameni importanţi şi interesanţi. Până şi Radu în relaţia cu ceilalţi afişează un aer naiv şi împăciuitor.
Pe Andra am studiat-o şi-am educat-o de-a lungul timpului, cu Radu am avut cam puţin timp ţinând cont ca nu are decat 1 an şi 7 luni dar totuşi, îmi place că nu este genul violent, pus pe urlat dacă i se ia ceva din mână sau este împins puţin, îmi place că nu e războinic şi pornit să se arunce asupra adversarului la cea mai mică abatere de la regulile lui.
Nu mai adaug că Andra e la fel.
Nici n-ar fi avut cum sa fie altfel ţinând cont ca n-au avut ca model decât pe mine şi pe Marius.

Azi mi-a fost dat să trăiesc o experienţă destul de apăsătoare şi care nu îmi dă pace.
Participând cu Andra la un eveniment organizat de compania unde lucrez, ne-am retras în urma competiţiei, împreună cu încă vreo 140 de colegi, la o terasă pe faleza Dunării. Frumos, atmosferă de sărbătoare, râsete, glume deşuchete dar cu perdea că aveam minori în preajmă, lumea degajată în gesturi. Ce să mai, o atmosferă extraordinară! Alături de mine dar la cealaltă masă, povestea colega mea C. despre năzdrăvăniile puştoaicei ei A. care este deosebit de isteaţă, frumoasă şi elegantă. Se vedea că este o mică pişicheră😉 Şi din una-n alta ajunge C. să se laude cu faptul că fetiţa, acea minune de 3 ani, în fiecare zi îl bate pe colegul ei de la cresă. Şi tot în fiecare zi i se spune atât de educatoare cat şi de mămica acelui baietel ca A. l-a batut iar pe respectivul. Mama batauşei, adică draga mea colegă C., era extaziată de acest lucru. Şi ne povestea cu emfază cât este de mândră de acest aspect. Şi cum se preface că o ceartă pe A. de faţă cu Doamnele de la creşă şi de faţă cu mămica respectivului „bătut” iar după ce se despart începe să o încurajeze pe micuţa A. în gesturile ei. M-am blocat puţin.
Am încercat eu la un moment dat să parez discuţia. Am întrebat-o cum s-ar simţi dacă ar fi in locul mamei copilului bătut?! Răspunsul ei a venit prompt: „Dar eu de ce crezi că o învăţ să bată tot ce mişcă??? Cum să vină fata mea bătută???”
Am mai avut vreo 2-3 încercări de a o face să conştientizeze că nu e tocmai sănătos, că o vor ocoli copiii… Aiurea-n tramvai!! N-a mers. M-am lăsat păgubaşă, mi-am strâns fata-n braţe, mi-am făcut o cruce mare-n gând şi mi-am văzut de ale mele.
Dar nu pot să nu mă gândesc că asemeni ei, colegei mele C. sunt atât de multe mame. Probabil că ăsta este modelul clasic de mamă iar eu sunt o tâmpită că îmi învăţ copiii să reacţioneze doar în mod inteligent. Adică să nu rămână în stadiul de papă-lapte ci să atace unde doare mai mult: în sentimente. Si asta doar dacă este imperios necesar şi dacă are foloase de câştigat. În rest, să întoarcă spatele şi să-şi vadă în continuare de traiul lui liniştit alaturi de cei ca ei.
În fond… cel deştept cedează primul!

Acum mă simt destul de vinovată pentru că dintr-o dată acel copil frumos, delicat şi care mi se părea minunat la cei 3 anişori ai lui mi s-a părut ca ar fi un mic monstru în devenire. Ştiu, ea, draga de ea, n-are nicio vină. Poate singura ei problemă este că are o asemenea mamă. Păcat!!

Un alt episod

O altă colegă cu o altă fetiţă la aceeaşi acţiune. De data asta discutăm despre 5-6 ani. Stă fetita la restaurant cu picioarele pe masa. Adică s-a descălţat, şi-a pus pantofiorii la marginea canapelei şi picioarele şi le-a aliniat pe masă langă tacâmuri şi pahare. Mama pasivă. Ba cred că o privea cu admiraţie ca doar era minunata ei prinţesă. Andra observă, evident că-mi şopteşte la ureche să mă uit…privesc şi eu şi-mi văd mai departe de-ale mele. Nu obişnuiesc să instruiesc pe nimeni sau să dau sfaturi acolo unde lucrurile sunt evidente.
Trecem peste episod iar fetele merg să se joace împreună pe terasă. La un moment dat, fetiţa cu pricina se întoarce răvăşită la mama ei spunându-i ca Andra a făcut-o proastă. Oooooo, am rămas uimită. Nu-mi venea să cred pentru că ştiu clar că Andra n-ar spune niciodată aşa ceva chiar dacă ar crede-o. Cuvântul asta nu-l are în vocabular.
Evident că am invitat-o la dreapta judecată iar Andra îmi explică, de faţă cu toată lumea de la masă ca:
– În niciun caz n-am spus că-i proastă, mami! Mă crezi??? I-am spus că este needucată că-şi pune picioarele pe masă, acolo unde este pusă mâncarea!!!
Ce era sa mai zic??? Ştiam că astea-s cuvintele mele, deci nu aveam cum să nu o cred.
Şi-au cerut în cele din urmă scuze una de la alta…dar pata pe obrazul mamei ramâne pentru ca ea trebuia să fie prima care îşi educă fetiţa să aibă un comportament civilizat în societate.
Oricâta libertate am permite copiilor noştri şi oricât de mult ne-ar plăcea să îi lăsăm să hotărască singuri pentru ei, eu consider că nu degeaba există „Codul Bunelor Maniere”

2 responses to “Aşa părinţi, aşa copii”

  1. Cecilia says :

    Lili…cata dreptate ai. Din pacate si eu observ tot mai des parintii pasivi in parc in fata agresiunii propriilor copii. Iar eu in loc sa stau si sa le fac educatie (ca asta e prima tentatie poate si datorita job-ului) imi iau copila de mana si plecam in alt loc mai linistit si poate populat cu oameni normali.
    Te admir tare mult cum iti cresti si mai ales educi copii. Pentru ca e tot mai rar acest aspect: educatul copiilor. Mai toti lasa educatoarea, scoala, strada si pe cei din parc sa le educe odraslele. Pacat…mare pacat!
    Pupici Andrei…a actionat corect!

    • Liliana Moise says :

      Da, Cecilia, asa procedez si eu, ii iau si trec mai departe fara s privesc in urma. Dar am grija sa trec la catastiful vietii in rubrica „Asa NU!” inca o bifa. Mi-e cam groaza ca rubrica respectiva se cam umple😦
      Nici eu nu sunt genul razboinic in aceasta privinta.
      Dar mi-e groaza ca sunt excesiv de multi cei ce-si educa pruncii sa foloseasca violenta acolo unde inteligenta nu razbeste. Mi-ar placea sa cred ca pe noi nu ne va atinge in niciun fel.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: