Cufarul mamei

Se mai intampla in ultima perioada ca cei doi copii pe care ii am sa aiba si momente minunate impreuna. Bine, nu e o regula totusi, dar ori de cate ori ii vad ca reusesc sa stabileasca un nivel de comunicare imi mai creste inca o inima-n piept. Evident ca nu s-a ajuns in stadiul asta asa, dintr-o data, ci as putea spune ca a fost nevoie de un adevarat proces tehnologic, de manual de folosinta, de reguli stricte si precise. Ei, dupa ce am facut instruirea initiala si le-am dat cartea tehnica am hotarat ca este cazul sa-i mai las si sa se descurce. Sa se descurce Andra cu tipetele isterice ale fratelui ei, sa se obisnuiasca si Radu cu pozitia lui de „cel mai mic si neputincios”.

Stau cu urechile ciulite si cu un picior pe fuga, in caz de forta majora sa pot actiona rapid. Ma prefac ocupata, citesc!
De dincolo se aud cum se harjonesc. Am un arc la picioare dar deocamdata il tin in frau. Unul rade cu forta, celalalt riposteaza dar nu suficient de convingator incat sa-mi folosesc arcurile. Incerc sa imi arunc doar o privire si…primesc o usa-nchisa fix in nas. De partea cealalta sunt anuntata: „Mamiiii, nu intra!! Vei avea o surpriza!”
Ce sa fac? Am incotro? Stau si astept. Si pandesc. De partea cealalta a usii se aud chicoteli. Unele mai puternice, altele mai domoale. Dupa tonalitate incerc sa-mi dau seama ale cui sunt si daca se ridica la nivel de neplacere. Nimic nu m-a facut sa imi fac griji asa ca m-am intors la lectura mea.
La un moment dat o magie face ca usa ce-mi fusese trantita in nas sa se deschida. Tasneste catre canapea Radu. Este vesel si plin de energie. Nu se opreste pana nu reuseste o escalada pe pernele siliconate. Si-mi arunca o privire ucigatoare!! Ucigatoare la propriu!!!
-Andraaaaaaa, ce i-ai dat sa manance de-i negru la gura??? I-ai dat IAR ciocolata???
Se aude de dincolo un raset de nestavilit si intre pauzele pe care reuseste sa le faca abia deslusesc ce imi spune:
– Mami, nu e ciocolata! E ruj!

Nu-mi vine sa cred ca negreala aia a lui care o avea pe buze era tocmai un ruj de-al meu. M-am lamurit ca este adevarat ce-mi spune Andra. Este un ruj pe care evident ca nu-l iubesc. Este mult prea inchis la culoare pentru gusturile mele. Dar…daca-s harciog si strang toate nimicurile, asa-mi trebuie!

N-am incotro, iau un servetel sa-l sterg si-mi zic ca asa sunt copiii. Ma apropii de Radu si incep sa descopar ca miroase ingrozitor!!!!
– Andraaaaaa, cu ce parfum l-ai dat de miroase atat de tare si de groaznic???
Nu-mi vine sa cred ca eu am pe undeva asa un parfum!
Bineinteles ca rasetele de dincolo se reactiveaza. Abia reusesc sa smulg de la ea:
– Cu toate!! Din toate l-am dat! Am facut o combinatie!
Vai, mi-e rau! Ce pot sa mai fac?? Ma consolez cu gandul ca in casa se poate aerisi iar copilul oricum face un dusulet seara asa ca incerc sa ma calmez.

Nu trece mult timp (adica vreo 15-20 secunde!) si reusesc sa-l vad pe Radu in lumina spoturilor. S-a asezat intr-o pozitie compromitatoare. Din nou sunt nevoita sa apelez la oracolul de dincolo.
– Andraaaaa, dar pe par cu ce l-ai dat???
Un cap mic de fetita se iteste in dreptul usii de la bucatarie:
– Cu de-ala de liliac de-al tau! (un fel de colonie pe care o folosesc pentru aromaterapie)
Imi venea sa plang si sa rad in acelasi timp. Trebuie totusi sa-mi pastrez cumpatul asa ca-l iau pe Radu si-l supun unui test riguros la „microscopul” propriu si personal.
– Andra, dar pe frunte cu ce l-ai mai dat de straluceste ca un glob de discoteca?
– Paaaaai…cu crema de galbenele.
Mda, n-aveam ce sa-i reprosez prea tare. Bine ca nu l-a dat cu alifie chinezeasca! Adica bine ca obisnuiesc sa o pun pe raftul cu medicamente si nu la cosmetice.
– Draga mea, n-are nevoie sa-l dai cu creme pe fata. Nici tu nu ai nevoie. Va dati doar in cazul in care aveti vreo rana si atat.
– Am vrut sa-l dau cu de-aia de castane dar nu stiam daca-i buna. Si pe-aia de poponeata m-am gandit sa n-o folosesc pe fata.

Vai de capul meu!!!! Asa-mi trebuie daca am ales sa pun acareturile personale pe un raft destul de accesibil copilului mai mare.
N-am mai apucat sa ma enervez. Prefer sa continuam discutia.
– Ce i-ai mai facut?? Cu ce l-ai mai dat??
– L-am dat cu un sapun la subbrat!
– Cum sa-l dai cu sapun???? Doamne fereste!!
Dispare pentru cateva secunde si vine inapoi cu deodorantul solid. Rasuflu usurata. E bine. Se curata.
– Altceva?? Ce i-ai mai facut??
– L-am dat cu crema de picioare.
– Bun…altceva??
– Am vrut sa-l dau cu oja dar n-a mai stat si eu n-am reusit sa-l mai tin.

Ma uit la ea, ma uit la el, iar ma uit la ea, iar imi indrept privirea catre el, apoi catre M.
– Sunt intregi! Asta-i de bine!
Nu mi-a ramas decat sa-i pup ca apoi sa-i pot baga la spalat.
Si…zambesc!

2 responses to “Cufarul mamei”

  1. danasimioncaDana says :

    Vai de sufletelul meu!:))
    Mai, Andra ca Andra, cu ideile (o combinatie de parfumuri, uleiul de aromaterapie- cum oare l-oi fi scos din parul lui? crema de picioare…:)) ), dar Radu ma impresioneaza ca sta sa-l dischiseasca; pun pariu ca daca vroiai tu sa-i faci ceva se lasa cu suparare.

    Da, da si eu o sa zambesc toata ziua cu gandul la voi.

  2. suzana says :

    ce dulce Andra:- Am vrut sa-l dau cu oja dar n-a mai stat si eu n-am reusit sa-l mai tin., adica era in stare de mai mult….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: