Învârteli

Trăim din învârteli în ultima perioadă. E fain şi-aşa.

Fascinantă este maşina de spălat, începând cu procesul de încărcare unde evident că nu se poate să lipsească tânărul ajutor de nădejde al casei şi terminând cu procesul de scoatere al hainelor curate, urmat de transferul lor către sârmele de uscat. Nu se poate ca altcineva în afară de Radu să participe la acest proces.

Când mă pregătesc de pus la spalat primul lucru care îl execut este împărţirea pe culori: albe, uşor colorate (adica roz :D) şi colorate.  Se formează pentru fiecare categorie câte un mic vraf. Radu îşi face un target în alegerea unui mănunchi ca mai apoi încetisor să le transfere pe toate în maşină, fără să se atingă de alt vraf. Baricadăm tot, punem detergentul şi…pornim. Fiecare are butonul lui😉 Eu manevrez butonul de on/off în timp ce el apasă pe ledul care se aprinde/stinge în funcţie de starea maşinii.  Dragul mamei, nu ştie că acel led n-are niciun fel de funcţionalitate…

Apoi începe contemplarea… Se verifică nivelul de apă din maşină, se verifică dacă se învârte tamburul la stânga sau la dreapta, se verifică dacă sunt toate la locul lor. Între timp, trebuie studiat dacă apa curge corespunzător, adică se urmăreşte ATENT ca apometrul să înregistreze tot consumul casnic. Să nu cumva să picure vreun strop de apă şi să nu fie contorizat. Apometrul nu se verifică doar în situaţia cu maşina de spălat ci mereu. Mergem la toaletă??? Sărim rapid să vedem dacă se învârte. Facem baie?? Musai să ieşim din cadă de câteva ori să vedem dacă se învârte. Ne spălăm dimineata pe ochi?? Evident că se verifică dacă se învârte corespunzător. Cât timp se periază dinţişorii poziţia cea mai comodă este „puică” cu ochii aţintiţi în apometre.

După ritualurile bine stabilite în fiecare zi, începe următoarea mare învârteală: recensământul compresoarelor de aer condiţionat. Pe drumul de la noi de acasă până la buni (şi invers) trebuie verificat fiecare în parte dacă funcţionează sau nu. Adică dacă face bâzzz. Asa că le luăm la rând şi stabilim gradul de funţionare. Traseul este stabilit în funcţie de multitudinea de compresoare întâlnite în cale. Nici nu se pune problema să schimbăm ceva pentru că în drumul ideatic trebuie musai verificat dacă funcţionează cel de la alimentara din colt, cel de la pariuri sportive dar şi cel de la banca de cartier😉 Ca mai apoi să fie verificat la fiecare locatar în parte sau la fiecare dugheană… Tragedie este când vreunul nu face bâzzz regulamentar dar are o consolare: „vine tati şi repară”. Dacă din întâmplare, altadată acel compresor funcţionează, declară foarte mândru: ” a reparat tati!!”. Ce bun e tati ăsta la casa omului!

Cea mai mare învârteală din viata noastră activă sunt…titirezii.

Într-o seară, venind de la serviciu, nu tocmai odihnită, mi-am propus să stau cu el în parc cât pot de mult. Copilul meu, care alerga continuu, dintr-o dată era extrem de liniştit. O bunică asezată pe aceeaşi bancă cu mama protagonistului, a fost „neinspirată” şi a cărat în parc un arsenal întreg de jucării pentru nepotelul ei de 4-5 anisori. Printre acestea trona un…beyblade. Radu s-a întepenit lângă băncută şi urmărea cum proprietarul bey-ului învârtea nebunia de titirez. Când îl lansa, se arunca direct pe burtă în marea de coji de seminte lăsate moştenire de preabinevoitorii  însoţitori de copii în parc. Nimic nu-l mai interesa, lumea stătea în loc pentru el, nu mai exista nicio jucarie în jurul lui iar alergatul maratonist din fiecare seara se transformase într-un moment static. Stătea minute în şir şi urmărea cum se învârte minunea de titirez. După ce se oprea, printr-o flotare făcută cu dexteritate de sportiv, se ridica în picioare pentru a aştepta următoarea lansare. Apoi o lua de la capăt cu trantit la asfalt, cu urmărit viteza, socotit nr de rotaţii pe secundă…

Când copilasul, proprietar de bay, s-a plictisit să-l tot lanseze, a aruncat arsenalul întreg în bratele bunicii şi a fugit să dea o tură-două la tobogane. Radu stătea încremenit şi se uita la jucărie. Nimic nu se clintea pe fata lui. Bunica, milostivă, face o faptă bună şi-l lasă pe ficior-miu să lanseze titirezul, ferit oarecum de ochii vigilenţi ai propiului nepot. Ţinea lansatorul, fixa trăgătorul şi bey-ul şi îl lăsa pe Radu să tragă. Atat! Fericire maxima se citea în ochisorii lui albaştri de copil încantat!!!

A doua zi, venind de la serviciu, m-am înfipt direct în parc. Scena cu bunica, banca, bey-ul…se repetă. Parcă nu trecuse deloc timpul, era fix aceeaşi locaţie, aceeaşi scenă, acelaşi covor proaspăt de seminte doar că pe dedesubt erau şi nişte desene făcute cu cretă de nişte copii talentaţi. Aceeaşi trantire pe burtă, acelaşi ritual de numărat rotaţiile… Dacă n-avea alte hăinute pe el as fi zis că episodul din ziua anterioară era doar în imaginaţia mea de mamă obosită.

Numai că de data aceasta, băietelul de 4-5 ani l-a prins în flagrant pe Radu şi i-a smuls trăgătorul din mană (doar la ăsta avea acces). Lacrimi mari au început să se tăvălească din cei mai frumoşi ochi albaştri din lume. Suspine şi oftaturi ca şi cum s-ar fi terminat orice este bun şi frumos. Nici măcar n-a protestat când i-am sugerat să mergem în casă. Dârele lăsate de lacrimi pe obrajii lui mici şi prăfuiţi mi-au sfaşiat inima😦 Asa că l-am luat frumusel pe-a lu’ Moise (care este un fel de Gică contra) de mânută şi i-am spus răspicat: – Trebuie să-i luăm şi noi un beyblade!!! Nu mă interesează de unde şi cat costă. Trebuie!!!!

În drum spre casă ne-am oprit în primul magazin cu jucării şi când ne-a spus vanzătoarea că are asa ceva parcă ni s-a luat un bolovan de pe suflet! L-am luat pe cel mai bengos dintre toţi :)))))))) Unul albastru, greu, cu leduri în felurite culori :)))))) A doua zi, când ne-am dus în parc, bey-ul nostru era pentru copii (şi mici şi mari) ca o floare plină de polen pentru albine. Se auzeau glasuri subţirele spunand „uite, are şi lumini”, „uite, este mai mare”, „uite ce mult se învârte”. Un băietel mai măricel trage o concluzie: „e cel mai tare bey pe care l-am văzut!”

De fapt nici nu conta cat e de frumos sau de puternic, important era să fie Radu liniştit.

După bey-ul albastru a urmat El Drago. Habar n-aveam că ăştia au şi denumiri. Ne-a luminat un băietel în parc.

Am fost nevoiţi să-i mai luăm unul pentru că lansatorul nostru a suferit niţică presiune şi-a cedat nervos când nu se nimereau din prima găurile corespunzătoare. Deci s-au rupt urechiusele care ţineau bey-ul înainte de lansare.

Nici ăsta n-a avut viată f lungă, asa că sâmbăta trecută s-a dus tat-su la magazinul de jucării şi-a mai luat unul. De data asta…portocaliu! Vedetă, ce să mai discutăm?!!! Radu s-a îndrăgostit pur şi simplu de el! Când l-a cumpărat, 3 ore am stat la podea şi-am privit cum se învârte minunea! 3 ore!!! Şi cum domnul Moise este omul cu ideea in familia noastră, ce s-a gândit el?? Să facă o scobitură în plasticul ce rămăsese la vechile lansatoare, cât să prindă urechiusele bey-ului, şi să îl folosim să lansăm toate cele 3 bey-uri în acelaşi timp. Să fie toată casa numai titrezi, să-ţi fie frică să faci un pas ca nu cumva să se atingă de piciorul tău şi să se oprească. Iar de aici pana la a scoate din dulap un castron de plastic şi a face luptă (tutăăăă  în limbaj Raducesc) de titirezi a fost doar un pas! În disperarea de a ne duce dintr-o parte în alta a casei (macar la wc!) trebuia sa limitam locul de lansare asa ca am gasit soluţia. Ei, de-atunci s-a dus tot zen-ul familiei!!!

Ritualul de zi cu zi s-a modificat nitel. Se verifică mai întai apometrele, sa nu carecumva sa prezinte vreo defecţiune tehnică iar apoi se pregăteşte micul prinţ de plecare. Şi are două griji importante:

1. să verifice dacă pantalonii au buzunare ca să încapă „tocotorul”, lansatorul şi beiul

2. să verifice dacă buni a pus castronul de plastic în sacoşică

Pe drum se iau din nou compresoarele la testat dacă fac bâzzz sau nu, iar dacă este întâlnit unul care face atunci se lasează o „tută” cu beiul. Una, sau două, sau câte consideră el că sunt necesare. Abia apoi se pleacă la următorul compresor, se urmăresc toţi paşii anteriori şi tot asa până se ajunge în parc unde este musai să se verifice dacă se poate lansa beiul în iarbă, pe ciment, pe pământ şi chiar şi-n noroi. Dar este fericit!!!!

Pană şi somnul de prânz i se pare pierdere de timp! Îl lasă pe Bubu să adoarmă iar el vine pâş-pâş la bucătărie să lanseze beiul!! Noroc că buni nu se pricepe să facă „tută” aşa că asta cade strict în sarcina mea😉 dar castronul se plimbă regulamentar între cele două case🙂

Când ajungem de la serviciu, ar fi de bun augur măcar să ne tragem sufletele. Avem o sansă dacă se sacrifică Bubu să-l ducă în parc ca noi să stăm liniştiţi la masă, măcar.

Începe apoi drumul spre casă. Cu acelaşi ritual de băgat beiul&stuff în buzunarele nu prea încăpătoare, cu luat castronelul în sacoşică, cu oprit la fiecare compresor, verificată starea tehnică… Nu fără a se opinti la intrarea în casă, reusesc să mă schimb de hainele de peste zi şi…ieşim afară! Să facem încă o „tutăăăăă„. Asa că fiecare merge cu arsenalul lui în mână (aruncător, trăgător şi bey) iar de jur împrejurul blocului lansăm titirezi! Ce poate fi mai înăltător decât să priveşti cum se învârt şi cum trece timpul pană se înoptează de-a binelea?? Nici măcar tântarii nu ne mai impresionează foarte mult… Şi totuşi, luna încă ne mai salvează. Avem voie să intrăm în casă când ea se arată pe cer (recunosc că mi-e cam teamă de serile înnorate)

Aici o luăm de la capăt. Ne băgăm în cadă, verificăm funcţionalitatea apometrelor, dăm drumu’ la AC să fim siguri că face „bâzzz, bâzzz” şi apoi ne asezăm confortabil la covor, pregătim castronul-arenă şi dă-i „tutăăăăă”. Ciudat, copilul meu nu oboseşte în astfel de situaţii. Şi nici nu se plictiseşte!!!!! Eu, recunosc că mi-am cam pierdut rabdarea, parcă as vrea să fie ceva schimbat în toată povestea asta.

Salvarea de seară vine odată cu citirea unei poveşti. Şi nu e vorba de oareşce poveste ci e musai să o „citim” pe aia cu Aeroplanul. Nu alta ci numai şi numai aia. De ce-i place?? Pentru că aeroplanul are elice. Şi ce face elicea?? Se ÎNVÂRTE şi-l ajută să zboare. Restul poveştii este neinteresant…După ce povestim cu aeroplanul, nu e chip să-l punem la culcare asa că am inventat o strategie: vine vecina şi stinge lumina😉 Ah, ce teamă ne este de vecina!!!  Nu ştim cine este şi de ce este asa de fioroasă dar deocamdată ne folosim de ea. Cum vine vecina asta??!!! La un semnal neştiut de Radu dar facut de mama lui, tati vine şi bagă o mană la întrerupător :))))))) Iar apoi se aud nişte ciocănituri în mobilă şi…gata, punem capul pe pernă! Facem nani. Pentru ca a doua zi să o putem lua de la capăt.

Nu ştim când o sa schimbe ritualul, nu ştim ce schimbări vor fi pe viitor. Deocamdată totul este previzibil.

Când va fi mare şi va trebui să raspundă la întrebări de genul „când erai mic, ce visai sa te faci după ce vei creşte?” va fi cu totul pregătit să spună: „priveam la bunul mers al lucrurilor şi la cum se roteau ele în funcţie de culoare (politică?!)”.  Are stofă de parlamentar, clar😉

P.S. Azi din nefericire, am plecat cu beiul portocaliu în poşetă😦 L-au luat pe El Drago dar nu e favoritul lui.

 

5 responses to “Învârteli”

  1. Cecilia says :

    Lili draga…mi-l si imaginez pe Raducu cu bey-ul sau (am googalit ca habar nu avea, ce e acela bey..:) Dar daca e fericit copilul.. doar facem orice pentru asta, nu? Observa ca si Radu are fixatii pe povesti. Eu sunt disperata ca de 3 luni spun seara de seara aceeasi poveste. Si Doamne fereste sa schimb vreun cuvant…ei ei ce au crescut dovleceii nostri!

  2. Zenobia says :

    Liliana draga, povestesti asa de savuros incat titirezii lui Radu par mai interesanti decat el Drago al nostru care zace in sertar de cand s-a terminat scoala.🙂

  3. Laura says :

    Oooooo, bine ati venit in lumea noastra ! Sau mai degraba a lui Luca….ba nu, a noastra ca si noi facem slalom printre bey-uri…deja de vreo cateva luni.😀 Cel mai greu moment este acela in care il rataceste pe vreunul prin casa si imi cere sa-l caut. Intai ma roaga si daca cumva refuz sau aman, imi spune ” Te roooooggggg si apoi tu l-ai cumparat tu trebuie sa-l cauti !”, se uita speriat la mine caci stie ca nu e frumos ce spune si completeaza „…impreuna mami, impreuna, dar vreau sa ma ajuti”
    Dar e atat de frumos sa-i vezi fericiti si captivati de cate o jucarie, sau activitate!
    Sa ne ajute Cel de sus sa le putem face multe bucurii!

  4. D. says :

    Lili mami, mi-ai facut ziua! Ai scris asa de frumos ca imi e extrem de usor sa mi imaginez scene, am ras de una singura! O nebunie! Marutrisesc ca am googalit dupa beyblade ca habar nu aveam ce e ….nice!!!! Cred ca i o minune parlamentarul nostru!:-) va pup cu drag!

  5. Liliana says :

    Am dat de postarea asta intamplator,cand mai cautam „beiuri” pe net. stiu ca e veche,dar nu ma pot abtine sa nu-ti las un comentariu. si baiatul meu ,vlad,de 7 ani si „ceva” are vreo 5 „beiuri” din astea cu care toata ziua se bate cu prietenii lui.doamne,ce-i mai plac. cand i-am luat primul „bei” ma gandeam ca-l arunca intr-o saptamana la gunoi cum face cu toate jucariile,da nu,cu asta,nu. a mai vrut vreo 2. are tot felu de beiuri de astea. sper sa-i treaca obsesia asta cat mai repede,ca tare-s scumpe!!
    sa fiti sanatosi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: