Am facut-o si pe asta!

Din 2002 cand am aflat ca voi fi mama mi-am promis ca orice-ar fi nu imi voi creste copiii asa cum au facut-o parintii mei. Am incercat de multe ori sa le gasesc scuze, sa dau vina pe vremuri, pe faptul ca mereu parca eram o stafeta intre turele lor de serviciu. Mi-am dorit sa le ofer altceva copiilor mei. Si in mare parte cred ca am reusit numai ca pe undeva am si gresit.

Tin minte ca eram in clasa I. Faceam naveta intre doua mari cartiere. Aveam aproape 7 ani si mergeam cu tranvaiul dintr-o parte in alta a Galatiului. Abia ne mutasem in noul cartier si nu avea sens pentru cateva luni sa-mi schimbe si scoala. Plecam dimineata ca sa ajung la ora 7 la scoala si ma intorceam in jurul pranzului acasa. Si nu era totdeauna cineva in comitetul de intampinare. Frate-miu statea cazat prin vecini ca asa se proceda atunci, pe vremuri.
Nu stiu daca reuseam sa mananc ceva. Cred ca mama imi lasa mancare pe masa dar eram prea preocupata de ale mele. Singura mea mare grija cand ajungeam acasa era sa-mi arunc uniforma pepita de pe mine, sa o pun gramada pe un scaun ca apoi sa ma apuc repede de lectii. Nu de alta dar soarele era asa de placut si de frumos incat era pacat sa nu profit de el. Iar veselia copiilor din spatele blocului n-avea sens sa o ratez din cauza unor nenorocite de teme. Ma apucam rapid de scris apoi ma asezam la somnul de pranz iar cand venea cineva (mama sau tata) din tura de dimineata pe la 3 si jumatate, aproape ca n-aveam timp sa stau linistita la masa ca nu cumva sa ratez vreun moment de fugareala pe-afara.
Insa uniforma mea pepita trebuia sa mi-o aranjeze mama aproape zilnic pentru ca stand mototolita pe scaun n-avea cum sa fie intacta cand trebuia sa plec la scoala.
Mi-au facut ai mei observatie, m-au amenintat, m-au pus de-am calcat-o…insa tot aruncata pe scaun zacea a doua zi. Asta pana intr-o zi cand tata a luat-o si-a aruncat-o pe geam! A fost un sentiment tare neplacut pe care n-am sa-l uit niciodata. De multe ori stau si ma gandesc ca de-acolo mi se trage obsesia cu umerasele. Chiar si astazi am o angoasa cand nu sunt aranjate lucrurile frumos pe umeras. Si oricine s-ar stradui cat de cat sa puna lucrurile intr-o ordine fireasca, vin si eu din spate si le mai aranjez putin. Dar macar sa fie la locul lor…

Discutia cu aranjatul hainelor la locul lor am purtat-o si cu Andra. De la aranjat dulapul impreuna pana la aruncat hainele la gunoi.
Am trecut prin diverse etape, nu s-a intamplat totul deodata. In dormitorul ei nu sunt alte hainute decat ale ei. Un dulap intreg, fiecare puse in asa fel incat sa aiba acces la ele, sa le vada, sa le ia usor. N-am amestecat nicio haina de-a lui Radu cu ale ei tocmai pentru a nu o incurca si pentru a-i oferi spatiu psihologic. N-am pretentia sa le aseze la locul lor perfect pentru ca asta o fac eu insa am o mare problema: hainele murdare sa aterizeze in cosul de rufe iar cele purtate dar curate sa fie asezate in dulapul ei. Mototolite, nu-i bai! Insa m-am cam saturat de strans chilotii purtati din sufragerie sau de sub birou, m-am saturat de adunat dresuri de pe sub pat (se dezbraca langa si-i impinge cu piciorul dedesubt!), m-am saturat sa strang ZILNIC pijamalele lasate prin bucatarie sau pe hol. Ultima ei gaselnita e sa-i dea lui Radu sa-i duca hainele murdare sa le puna la cosul de rufe. Ea n-are timp!!!
Cea mai grea „povara” pentru mine e sa-si lase hainele in camera mea. Acolo unde sunt ale mele, ale lui tat-su si-ale lui Radu. Toate la un loc! Ale noastre in ordine, ale ei aruncate pe-un scaun😦 Cand o intreb de ce nu si le strange are o singura explicatie: n-are timp!!! Pai n-are, evident ca nu are, pentru ca un schimbat de pijama seara dureaza cam o ora!!! Nu pot sa inteleg, zau asa. Cum poti sa stai cate jumate de ora cu dresurile scoase pana la genunchi in timp ce contempli peretii??? Sau cum poti sa stai cu chiloteii scosi doar de pe un picior tot in aceeasi ipostaza??? Ma depaseste treaba asta. Mereu ii trebuie un stroker in spate sa-i tot spuna: „Hai, Andra! Hai, Andra! Hai, Andra ca e 10 noaptea! Hai, Andra odata!”
Azi dimineata cautam pe noptiera o seringa de Nurofen (Radu nu e bine deloc, dar e o alta poveste). Si…descopar ca tronau pe noptiera mea plina de ceaiuri si medicamente puse sa fie la indemana in caz de avarie, tocmai hainele ei pe care si le daduse jos cu o seara inainte. Nu in cos asa cum ii spun de ani de zile, nu in dulap. Nici macar nu in camera ei! Daaaa, sunt nebuna pentru ca le-am luat si le-am parasutat de la etajul 5!!!! Pe toate! Daca ea n-are nevoie de ele macar sa treaca cineva caruia ii fac trebuinta si sa le ia.
Si mi-am jurat ca n-o sa-i mai cumpar decat strictul necesar pentru ca din prea plin nu stie sa aprecieze ceea ce are.
S-a imbracat nesperat de repede, de la maiou pana la cizme si geaca si a coborat sa si le culeaga. Doar o pereche de dresuri rosii au ramas atarnate in caisul de sub balcon.
Asa ca…am facut-o si pe-asta!
Nu cred ca va avea ecou asa cum n-au avut multe altele niciun fel de ecou dar bifez pe lista mea inca o asemanare cu tata😦

10 responses to “Am facut-o si pe asta!”

  1. Laura Frunza says :

    Stiu ca pentru tine n-a fost distractiv, insa eu m-am amuzat de felul in care ai povestit. Poate uneori solutiile parintilor nostri sunt cele mai bune, chiar daca atunci cand le simtit pe pielea noastra nu ni se pare asa :-)) Chiar as fi curioasa sa revii cu un articol peste o saptamana sa ne spui daca ai vazut vreo ameliorare.

    • Liliana Moise says :

      Minunea o sa tina macar saptamana asta dar nu cred in vesnicia ei. Si nu ma simt deloc mandra insa este evident ca mi-am pierdut orice urma de rabdare. Si nici timpul nu mi-e favorabil, din pacate😦

      Sper sa fie loc sa redevin mama cea buna🙂

  2. Cristina says :

    lili, capul sus…
    si niciodata sa nu spui niciodata…

    sanatate piticului, sper sa rezolvati repede!

    ps. si eu ma cam indrept spre fereastra…

  3. Nela says :

    Of, of!
    Sanatate multa lui Raducu!
    Va pup!

  4. Miha says :

    Bey,esti durere.Cred ca o greseala pe care o fac si eu e sa ne asumam faptul ca ei ar gandi la acelasi nivel cu noi,dupa ce mai cresc un pic.Si vorbim cu ei de parca ne-ar fi frati,nu copii:) Stii ce-am facut alaltaieri? I-am aruncat pantalonii la gunoi,pentru ca nu voia sa se imbrace decat cu aia,in loc de ceilalti mai grosi cand afara erau -11. E o lupta continua l anoi,cu imbracatul asta pe timpul iernii.(Mai tii minte cine statea in pijamale pe partia de ski?:) )
    Stiu,stiu,Andra e mai mare,dar tot copil e:) Si-as zice ca isi permite sa se alinte asa-mie mi se pare tare sweet cum se dezechipeaza ea-pt ca se simte f iubita de voi.Deci,mai da-i o sansa,calm down🙂 Asta imi zic si mie,incerc sa ma reeduc si sa scap de modelele ‘inghitite’ involuntar in copilarie de la ai mei…o sa ne ia mult mai mult timp decat altor parinti care au asimilat ‘alte metode’ natural(aici ma refer de fapt la parintii canadieni pe care eu ii vad toata ziua prin parc si care nu stau ca mine cu gura pe copil tot timpul,de frica sa nu se intample ceva,lol) insa eu zic ca merita din plin,pentru copiii nostri.
    Te pupa fata,si sanatate lui Raduc!:-*

    • Liliana Moise says :

      Miha, tot am stat in starea de “calm down” si tot am incercat sa inteleg de unde vine toata delasarea asta. E clar ca tot eu am alimentat-o pe undeva.
      Si nu, inca nu o vreau pe aceeasi pozitie ca si mine insa tare mi-ar placea sa reuseasca sa se organizeze macar cu lucrurile ei, sa scape de cea dependenta de mama.
      Stii ce senzatie are ea?? Ca avem casa fermecata😉 Fiecare lasa lucrurile pe unde apuca si noaptea toate se duc la locul lor🙂

  5. Deea says :

    Al meu băiat e exact la fel, de fapt nu exact la fel, ci mult mai rău, si are nu mai puțin de 15 anisori. Mai grav e că la el nu se limitează dezordinea la haine, ci se extinde la cărți, caiete, CD-uri etc. Oricum, după ani de zile de discuții, de argumentări, de lecții practice, eu am renunțat la meciul ăsta, n-are decât să fie dezordonat sef, suprem, maestrul haosului…eu îi fac curat în cameră o dată pe săpt si cu asta basta. În rest nici nu mai intru acolo, să nu-mi fac nervi degeaba. Când s-a însura, poate dă de una care o să-l dreseze mai bine decât am reusit eu🙂

    • Liliana Moise says :

      Si la noi totul este extrapolat la tot ce-o reprezinta! Caietele i le aranjez zilnic, sa nu aiba colturi indoite, fisele de la scoala i le asez zilnic in mape ca sa nu stea mototolite. Taica-su chiar a observat ca ale ei si le tranteste in ghiozdan sau le arunca in dulap, asa…in scarba, parca i-ar fi sila de ele. Degeaba i-am spus eu povesti cu oglinda elevului … are carnetul de note mototolit. I-l indrept mereu…
      Nu mai discutam de resturile de la pachetel… Isi lasa firimiturile pe prosopel si-l aduna asa ca apoi sa-l indese in ghiozdan. Asa plin!!! Degeaba i-am explicat mereu ca exista cos de gunoi…Parca vorbesc la pereti!
      Si ar mai fi multe altele.

      Am amenintat-o si ca-i las camera asa dezordonata si-i invit colegii acasa😉 Stii ce-mi zice?? Ca o sa creada colegii ei ca are o mama dezordonata si careia nu-i pasa de copil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: