Pe drumuri

Liniste apasatoare intre mine si EL. Galagie si suparare si frustrare intre mostenitori. Ne asteapta din nou un drum lungut. Timp de o ora si mai bine trebuie sa ne suportam, sa ne acceptam si sa incercam sa ne pastram calmul pentru a cobori la destinatie cu un zambet larg pe chip.

Stiu ca fiecare drum e identic cu cel anterior. Ei tipa, se cearta, nu le convine, se trag, se imping… O mama cu nervii intinsi la maxim incearca sa imparta dreptatea. De cele mai multe ori nu reuseste, nu poate fi echilibrata, nu poate intelege ca nici de data asta nu este nimic schimbat in urma lungilor discutii anterioare despre diferentele de varsta, despre abilitatile dobandite in timp, despre capacitatea de a gestiona situatiile tensionate in functie de varsta. Si nu se abtine sa nu o ia de la capat cu o „noua lectie de dirigentie”. Aceeasi de fiecare data, ca o placa stricata pusa continuu pe repeat dar pe care nu o asculta nimeni.

Si ei se apara, se incrunta, se cer invingatori. Fiecare, pe rand!

Nici nu-i mai ascult. Ma retrag in linistea mea interioara si-l las pe EL sa se mai lupte un pic, poate reuseste acolo unde eu dau gres.

Incepe furtuna. Si se urla pe o tonalitate baritonala, se plange, se cer scuze, se pornesc promisiunile. Eu pe de-o parte le promit ca-i las acasa data viitoare, ei promit ca nu mai fac niciodata, EL le promite ca stau de vorba!! Ajungem si la destinatie. Toti 4 rosii in obraji, clocotind in interior, terminati de nervi…dar cu zambetul stralucitor pe buze!!!!

Data asta a fost un pic altfel. Nu, nu inceputurile! Totul a debutat in acelasi mod incarcat de nervozitate, cu aceleasi rugaminti fierbinti adresate fiecaruia pe rand:

„Andra, te rog frumos, incearca sa nu mai pui paie pe foc. Esti fetita de 12 ani! Am incredere in tine. Radu are doar 6!”

„Promit, mama!”  aud de fiecare data. Ii privesc ochii si par sinceri. O pup pe frunte si imi zic in gand ca de data asta vom reusi.

„Radu, te rog, nu mai miorlai! Incearca sa n-o mai sacai pe sora-ta. Stai pe scaunelul tau! Joaca-te cu ale tale, las-o, n-o mai trage, n-o mai impinge, n-o mai atinge ca-i sensibila!”

Din partea cealalta strabate cu hotarare un nou „Promit, mama!”

Plecam increzatori si de data asta! Copiii chiar s-au tinut de promisiunea facuta. 5 minute!!! Ca apoi sa faca ceea ce stiu ei cel mai bine: sa tipe, sa-si smulga, sa-si traga, sa planga, sa dea vina unul pe celalalt, sa strige continuu „mamaaaaa, dar…”

De data asta ii privesc autist. Am renuntat sa mai inteleg de ce, am renuntat sa-i intreb ceva, am renuntat sa linistesc apele. Doar am zambit tamp si mi-am vazut mai departe de privitul meu pe geam. Nu, nu admir nici peisajul, nu admir nici minunatele locuri prin care calatorim, nici campurile, nici nu ma mai enerveaza carutele de pe drum, nici macar nu ma enerveaza soarele care imi bate in geam facandu-ma sa ma usture ochii. Nu cant, nu dansez, nu spun povesti, nu ma joc, nu intreb absolut nimic. Stiam ca in spatele meu s-a pornit potopul insa am ramas linistita in continuare. Cat timp sunt legati in centurile de siguranta, n-are ce sa se intample rau. Mi-am golit mintea de ganduri, inima de emotii. Doar numaram secundele pana cand va exploda EL. Probabil ca EL ma astepta pe mine sa-mi fac numarul ca apoi sa intervina in forta…

Nu stiu cat timp a trecut. Vacarm in spate! In fata…soarele! Aud soptit din partea stanga:

„Care-i mancarea ta preferata? Ce mancare nu ai putea sa refuzi niciodata?”

Ma blocheaza initial. Nu mi-e personala starea asta. Trebuia sa se tipe, sa se rabufneasca, sa se spuna rautati. Cum adica „ce mancare preferata am”?? Zambesc. Zambesc trist dar totusi zambesc. Am uitat episoadele anterioare, nu mai aud certurile care nu contenesc pe bancheta din spate. Si ma incarc cu bucurie. Oare m-o mai fi intrebat asa ceva vreodata? Oare in cei 16 ani de casatorie o mai fi spus si altele si eu le-am ignorat? Oare sa-mi fi pus o intrebare doar asa de complezenta? Oare chiar ii pasa? Oare chiar vrea sa stie?

Mi-am propus sa nu mai caut explicatii pentru tot felul de intrebari inchipuite ci doar sa savurez momentul. Asa ca de data asta zambesc cu sufletul.

„Nu stiu! Nu cred ca am asa ceva. Tu ai?” ma trezesc intreband. Se pare ca ne cunoastem destul de putin…

„Nu!” vine raspunsul absolut convingator pentru mine.

Ca apoi sa ne reafundam in starea de autism. In spate continua scena descrisa anterior. Ii ignor in continuare. Mai avem inca drum lung pana la destinatie. Mai bine de jumatate de ora. Dar trece repede. Si vom zambi din nou la destinatie si vom prezenta intregii lumi un cuplu PERFECT alaturi de cei doi mostenitori MINUNATI! Si-i vom lasa pe toti sa exalteze in fata noastra si sa ne priveasca cu invidie.

Din nou starea de normalitate este intrerupta de o noua intrebare:

„Dar care-i melodia ta preferata?”

„Ce? Care? Ce anume? Ce vrei sa spun?”

„Melodia ta! Ce melodie iti place f mult?”

M-a strafulgerat gandul ca noi nici macar nu avem o melodie a noastra. Una care, atunci cand auzim cateva acorduri, sa ne duca cu gandul catre celalalt. Avem o multime de lucruri comune dar nu si o melodie. In plus ma surprind iar cu gandurile aiurea. Am o multime de melodii preferate dar nu si una anume.

Ah, ba da! Si de-atunci Nothing else Matters!

Am zambit altfel. M-am redescoperit! Si ei erau linistiti. Dintr-odata! Iar EL…probabil ca (ma) redescopera odata cu mine.

 

2 responses to “Pe drumuri”

  1. Nela M says :

    Îmi place să te recitesc. Te găsesc mai profundă, mai autentică, mai vulnerabilă.
    Și noi suntem la fel când călători, btw! De fiecare dată mă minunez că nu aplaudă lumea când ne dăm jos din bus.

    Te pup! Keep them comming.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: