Arhiva | Diverse RSS for this section

Am facut-o si pe asta!


Din 2002 cand am aflat ca voi fi mama mi-am promis ca orice-ar fi nu imi voi creste copiii asa cum au facut-o parintii mei. Am incercat de multe ori sa le gasesc scuze, sa dau vina pe vremuri, pe faptul ca mereu parca eram o stafeta intre turele lor de serviciu. Mi-am dorit sa le ofer altceva copiilor mei. Si in mare parte cred ca am reusit numai ca pe undeva am si gresit.

Tin minte ca eram in clasa I. Faceam naveta intre doua mari cartiere. Aveam aproape 7 ani si mergeam cu tranvaiul dintr-o parte in alta a Galatiului. Abia ne mutasem in noul cartier si nu avea sens pentru cateva luni sa-mi schimbe si scoala. Plecam dimineata ca sa ajung la ora 7 la scoala si ma intorceam in jurul pranzului acasa. Si nu era totdeauna cineva in comitetul de intampinare. Frate-miu statea cazat prin vecini ca asa se proceda atunci, pe vremuri.
Nu stiu daca reuseam sa mananc ceva. Cred ca mama imi lasa mancare pe masa dar eram prea preocupata de ale mele. Singura mea mare grija cand ajungeam acasa era sa-mi arunc uniforma pepita de pe mine, sa o pun gramada pe un scaun ca apoi sa ma apuc repede de lectii. Nu de alta dar soarele era asa de placut si de frumos incat era pacat sa nu profit de el. Iar veselia copiilor din spatele blocului n-avea sens sa o ratez din cauza unor nenorocite de teme. Ma apucam rapid de scris apoi ma asezam la somnul de pranz iar cand venea cineva (mama sau tata) din tura de dimineata pe la 3 si jumatate, aproape ca n-aveam timp sa stau linistita la masa ca nu cumva sa ratez vreun moment de fugareala pe-afara.
Insa uniforma mea pepita trebuia sa mi-o aranjeze mama aproape zilnic pentru ca stand mototolita pe scaun n-avea cum sa fie intacta cand trebuia sa plec la scoala.
Mi-au facut ai mei observatie, m-au amenintat, m-au pus de-am calcat-o…insa tot aruncata pe scaun zacea a doua zi. Asta pana intr-o zi cand tata a luat-o si-a aruncat-o pe geam! A fost un sentiment tare neplacut pe care n-am sa-l uit niciodata. De multe ori stau si ma gandesc ca de-acolo mi se trage obsesia cu umerasele. Chiar si astazi am o angoasa cand nu sunt aranjate lucrurile frumos pe umeras. Si oricine s-ar stradui cat de cat sa puna lucrurile intr-o ordine fireasca, vin si eu din spate si le mai aranjez putin. Dar macar sa fie la locul lor…

Discutia cu aranjatul hainelor la locul lor am purtat-o si cu Andra. De la aranjat dulapul impreuna pana la aruncat hainele la gunoi.
Am trecut prin diverse etape, nu s-a intamplat totul deodata. In dormitorul ei nu sunt alte hainute decat ale ei. Un dulap intreg, fiecare puse in asa fel incat sa aiba acces la ele, sa le vada, sa le ia usor. N-am amestecat nicio haina de-a lui Radu cu ale ei tocmai pentru a nu o incurca si pentru a-i oferi spatiu psihologic. N-am pretentia sa le aseze la locul lor perfect pentru ca asta o fac eu insa am o mare problema: hainele murdare sa aterizeze in cosul de rufe iar cele purtate dar curate sa fie asezate in dulapul ei. Mototolite, nu-i bai! Insa m-am cam saturat de strans chilotii purtati din sufragerie sau de sub birou, m-am saturat de adunat dresuri de pe sub pat (se dezbraca langa si-i impinge cu piciorul dedesubt!), m-am saturat sa strang ZILNIC pijamalele lasate prin bucatarie sau pe hol. Ultima ei gaselnita e sa-i dea lui Radu sa-i duca hainele murdare sa le puna la cosul de rufe. Ea n-are timp!!!
Cea mai grea „povara” pentru mine e sa-si lase hainele in camera mea. Acolo unde sunt ale mele, ale lui tat-su si-ale lui Radu. Toate la un loc! Ale noastre in ordine, ale ei aruncate pe-un scaun 😦 Cand o intreb de ce nu si le strange are o singura explicatie: n-are timp!!! Pai n-are, evident ca nu are, pentru ca un schimbat de pijama seara dureaza cam o ora!!! Nu pot sa inteleg, zau asa. Cum poti sa stai cate jumate de ora cu dresurile scoase pana la genunchi in timp ce contempli peretii??? Sau cum poti sa stai cu chiloteii scosi doar de pe un picior tot in aceeasi ipostaza??? Ma depaseste treaba asta. Mereu ii trebuie un stroker in spate sa-i tot spuna: „Hai, Andra! Hai, Andra! Hai, Andra ca e 10 noaptea! Hai, Andra odata!”
Azi dimineata cautam pe noptiera o seringa de Nurofen (Radu nu e bine deloc, dar e o alta poveste). Si…descopar ca tronau pe noptiera mea plina de ceaiuri si medicamente puse sa fie la indemana in caz de avarie, tocmai hainele ei pe care si le daduse jos cu o seara inainte. Nu in cos asa cum ii spun de ani de zile, nu in dulap. Nici macar nu in camera ei! Daaaa, sunt nebuna pentru ca le-am luat si le-am parasutat de la etajul 5!!!! Pe toate! Daca ea n-are nevoie de ele macar sa treaca cineva caruia ii fac trebuinta si sa le ia.
Si mi-am jurat ca n-o sa-i mai cumpar decat strictul necesar pentru ca din prea plin nu stie sa aprecieze ceea ce are.
S-a imbracat nesperat de repede, de la maiou pana la cizme si geaca si a coborat sa si le culeaga. Doar o pereche de dresuri rosii au ramas atarnate in caisul de sub balcon.
Asa ca…am facut-o si pe-asta!
Nu cred ca va avea ecou asa cum n-au avut multe altele niciun fel de ecou dar bifez pe lista mea inca o asemanare cu tata 😦

Anunțuri

Intrebari existentiale


In seara asta am avut cu Andra niste schimburi de replici destul de interesante.
Recunosc ca m-am cam blocat.

1. Stii, mami, ca noi toti de pe planeta asta suntem rude?? Pentru ca toata lumea se trage din Adam si Eva.
2. Ce rasa aveau Adam si Eva?? Tot ea imi raspunde. Cred ca Eva era alba si Adam era negru si-au facut impreuna un copil galben!

Are dreptate copila, genetica ne cam contrazice religia. Asa ca o luam ca atare…Dar trebuie sa recunoastem ca daca e sa ne luam dupa legende, Eva a fost extrem de fericita 😉
Ii povestesc eu in mare despre rasa neagra, galbena si caucaziana.

3. Cum arata rasa comunistilor??

Nu a retinut faza cu „caucazienii” asa ca ce mi-e comunist, ce mi-e caucazian??!! N-am stiut ce sa-i zic. Am incercat usurel sa-i povestesc despre doctrine politice. Cam greu pentru nivelul ei asa ca am revenit la povesti despre Adam si Eva 😀

Si totusi, cred ca mai degraba ne tragem din extrateresti!

Ce ma face fericita?!


Citeam zilele trecute pe blogurile mele preferate, cum fetele isi pasau cate-o leapsa una la alta…si am urmarit cu interes cum lucrurile marunte pot face pe cineva fericit.

Acum,Dana m-a nominalizat in listuta ei. Sunt surprinsa, recunosc.

Eu nu-s genul care sa nu fiu fericita din nimicuri. Pot sa rad si daca vad un deget sau daca vad o floare sau daca vad un gandacel. Am si momente de nervozitate dar alea sunt razlete si rapid trecatoare.

Sa incerc acum sa fac o lista a lucrurile care imi provoaca maxim de fericire.

1. casa mea. N-as putea sa traiesc fara sa am casa mea. Locul meu, oaza mea de liniste. As fi in stare sa fac orice pentru acest lucru.

Imi place zilnic cum se aude cand bag cheia in usa, imi place cand deschid usa si ma invadeaza mirosul meu sau lumina din jurul lucrurilor atat de dragi mie.

2. mirosul copiilor mei. In orice imprejurare as fi, atunci cand ii iau in brate si-i miros ma umplu de bine. Ei pot sa vina dupa o repriza de alergat in parc ca tot miros frumos pentru mine.

3. zilele insorite. Cand ma trezesc dimineata primul lucru care-l fac…imi arunc o privire pe geam. Privesc trecatorii care se grabesc care incotro. Ma uit apoi sa vad daca sunt nori si ce culoare au ei.

Iar daca ziua este senina, cu urme de nori albi, cu oameni care merg nezgribuliti…atunci pentru mine poate incepe o zi perfecta.

4. florile mele. Imi place sa cresc flori. Am un balcon plin. Cu sau fara inflorescenta, mi-s dragi toate. Imi place sa le vad verdele, sa le vad cum cresc. Imi place ritualul meu de fiecare seara cand ma duc sa le ud, sa le rearanjez putin, sa culeg frunzele uscate, sa le schimb pozitiile…

5. prietenii mei. Cred ca m-as reduce la nimic daca n-as avea prieteni. De altfel, ma bucur pentru orice noua „cunostinta” si sufar pentru orice „despartire”.

6. calatoriile. De orice fel ar fi ele. Daca cineva imi spune „Hai” eu deja sunt cu bagajul pregatit la usa. Si daca nu pot pleca tot timpul hai-hui, atunci imi dau zilnic motive ca sa ies din casa macar putin.

7. parfumurile. De orice fel, de orice marca, de oriunde, scumpe sau ieftine, in sticlute colorate sau fade, inalte sau grase, mici sau imense. Imi plac si atat. Si nu le folosesc dupa firma producatoare ci dupa starea mea de spirit. N-am un parfum care sa ma defineasca…

Dana, special pentru tine, ca m-ai intrebat si eu am ocolit raspunsul pentru ca te banuiam de lucruri „necurate”, spun ca parfumul meu preferat este „J’adore” de la Di(h)or.

8. rebusul, problemele de logica. In momentele mele de relax prefer sa pun mana pe-un creion si sa ma tavalesc pe pat sa rezolv un careu sau sa ma agat de o problema si sa o intorc pe toate partile pana ii gasesc rezolvarea. Ma simt extaziata la sfarsit cand vad rezultatul. Nicio carte buna nu ma face sa vibrez la fel.

9. lucrul manual. Da, imi place la nebunie sa fac tot felul de chestii maruntele. Decupez, lipesc, aranjez cu mare-mare drag! Dar nu facute din capul meu ci musai dupa scheme si indicatii. Din categoriile cele mai apreciate de mine fac parte origami si lucrul cu margelele de nisip.

10. berea Reds cu lamaie. Asta-i ultima mea „achizitie”. Eu sunt o mare NEconsumatoare de orice bautura. Nu beau cafea, nu beau suc, nu beau vin, nu beau bere. Si nici macar nu beau apa carbogazoasa. Sunt extrem de fericita cu apa mea plata. Ei, am gustat cateva sortimente de beri de-astea de fete dar niciuna nu mi s-a parut suficient de buna pentru gustul meu. Nu stiu cine mi-a adus primul Reds cu lamaie..ca de atunci am ramas fan. Asa ca ori de cate ori merg la cumparaturi imi mai cumpar cate-o cutie. O pun la frigider si o beau cand imi aduc aminte 😉

Si..chiar daca top-ul s-a epuizat, as vrea totusi sa amintesc de inca un lucru care ma face sa ma simt bine: oamenii care zambesc!! Dimineata cand merg la serviciu (sau in oricare alta parte!) si intalnesc oameni care zambesc imi vine sa ma duc la ei si sa-i strang in brate. De multe ori, insa, numai eu merg spre destinatie avand un zambet tamp intins pe toata fata.

Si daca e sa dau leapsa mai departe, as vrea sa aflu ce ar face-o fericita pe Dana, mamica de frunzulite sau poate pe Iulia, mamica de bebe voios ?!