La…goldane!!

Stiti episodul din „Amintiri din copilarie” cu…”La cirese”?? Ei, mi-am propus sa va povestesc cum ma duceam eu la goldane.
Multa vreme uitasem de acele prune mari, rosii-inchise, zemoase si care aveau un gust dulce cum n-am mai intalnit niciodata. Pana intr-o zi… cand am intrat in Kaufland si la raionul de fructe am vazut cum sclipesc ca niste globuri de Craciun…PRUNELE-GOLDANE!! Nu mi-a venit sa cred ca mai exista, nu mi-a venit sa cred ca mi-a fost dat sa le mai vad vreodata in viata. Mi-am cumparat 1 Kg, cu toate ca erau destul de scumpe. Mi-am dorit acum, la 30 si ceva de ani, sa ma satur de goldane. Dar Mi-a fost scurta bucuria. Nu numai ca nu erau zemoase dar erau si acre rau de tot. Au ramas pe masa si s-au stricat. DEeci, nu erau goldanele mele.
Ale mele cresteau doar in copacul de la poarta mamaii. Un copac usor de escaladat pentru un copil de oras, iar prunele rosietice care cresteau in el imi faceau cu ochiul in fiecare data. Ce-ar fi facut orice copil in situatia mea?? S-ar fi urcat si si-ar fi cules pe saturate!! Nuuu, eu nu aveam voie! Trebuia sa mananc cu masura, doar cateva. Tot timpul auzeam aceeasi replica: „Tu-tzi… iar le mananci pe toate?? Alea sunt goldanele lu’ Ghita!!” (Ghita este tata si el venea la sfarsitul verii sa ne ia acasa) Niciodata nu am mancat sa ma satur… sau poate ca am facut-o dar de fiecare data mi se punea un nod in gat. Imi amintesc cum le ascundeam in san si ma duceam dupa casa ca sa le mananc.
Nu, nu este o amintire placuta si nici nu m-a alergat tanti Marioara cu batul, dar era suficient sa o vad pe mamaia facand cateceva prin curte si sa-mi amintesc de „goldanele lu’ Ghita”.
Intr-o zi o sa gasesc si-o sa-mi cumpar sa mananc pe saturate!

Am aflat intre timp ca s-a uscat copacul cu pricina.