Din nou…Martisoare
Cred ca totul a inceput pe la scoala. Seara ne trezeam ca iar trebuie sa punem in ghiozdan ba forfecelul si lipiciul, ba acuarelele si alte acesorii. Pana intr-o seara cand am vazut-o trista.
– Ce s-a intamplat, Iubirescule!
– Sunt suparata ca n-am bani!
– La ce-ti trebuie?? Ai nevoie de ceva si nu ti-am cumparat??
– Nu, dar imi trebuia si mie niste bani.
– Ce sa faci cu ei?
– N-am si eu sa-ti cumpar un martisor 😦 …
– Mie??????? Mie nu-mi trebuie martisor cumparat. Eu am deja doua martisoare, si le port tot timpul direct in suflet. Nu am nevoie sa-mi cumparati voi ceva.
Am mangaiat-o si-am asigurat-o ca sunt fericita asa. Si nu voi astepta nimic de la ea decat ceea ce se cere in mod constant unui copil de varsta ei: sa fie intelegatoare si sa ia lucrurile cu intelepciune. Atat!
Asa ca azi dimineata am privit-o cum se furisa si cauta intr-un sertar. Si-a venit cu surpriza
…facut din plastelina, ca atat a avut la dispozitie. Iar ambalajul l-a mototolit cat l-a ascuns de mine prin diferite unghere 😀 Mi se pare cel mai frumos gest din lume!!! Este extraordinar ca a reusit sa faca ceva numai si numai pentru mine si sa tina secret pana in dimineata zilei de 1 Martie.
Iar la scoala a mesterit din lut alb, pictat cu acuarele urmatoarele exemplare
Frumos, nu-i asa??
Acum nu ne ramane decat sa asteptam sa vina Primavara!
8 răspunsuri la „Din nou…Martisoare”
Lasă un răspuns către Liliana Moise Anulează răspunsul
Raisa are nevoie de noi!
Comentarii recente
 | Liliana Moise la Rime..sub apa |
 | Selenna la Rime..sub apa |
| Concursul: Sfârşit d… la Martisoare | |
| Liliana Moise la Pe drumuri |
 | Nela M la Pe drumuri |
Vremuri 
adevărul este că eu acum, după 10 ani de la cei 2 ani pe care îi avea fiul meu când a suferit că nu are ce cadou să-mi dea, aș recomanda mamelor să ia copiii prin oraș de zilele deosebite și să-și cumpere ceva, ca și când ar fi din partea copiilor, iar când le vor purta să le aducă aminte că sunt lucruri de la ei…
am făcut asta de pe la 5 ani și este fericit mereu copilul meu când revede lucrurile… chipurile de la el! 🙂
Frumos si asa! Ma gandesc ca ar fi o varianta buna de experimentat.
In general ea complota cu tat-su. Nu stiu ce-i veni ca doar stie ca eu ma bucur si daca imi aduce o hartie mototolita ce pe strada. Pentru ca e adusa de manutele ei mici si frumoase.
Si recunosc ca sunt extrem de impresionata de gestul copilei mele. Se pare ca a cam crescut. Iar eu o vedeam tot mica-mica…
O sa tin cont, bineinteles de sfatul tau si-o sa experimentam de ziua mea. Multam fain!
Frumos e putin spus!
E minunata Andra! Reusesc copiii astia ai nostri,prin mici gesturi,sa ne faca cele mai mari si mai frumoase bucurii.
Asa este! Sunt atat de frumosi atunci cand fac mici gesturi incat mie-mi umplu sufletul de fericire. Tu ai sa ai parte de aceleasi sentimente x3. Esti un pic mai norocoasa 😉
Wooow!!!!!!! Superb, superb,superb!!!!! Bravo Andra, minunate martisoare!!!!!!!
Multumim, Cris! Nu-s stilizate dar sunt facute cu sufletul si asta e tot ce conteaza.
Ce fain! Imi amintesc si eu poveste fix la fel, doar ca eu nu am rabdat pana pe 8 si i-am dat maica-mii pe 7 ce facusem la scoala special pt ea :D. Mi se pare super ca a reusit sa pastreze secretul.
Da, mai, asta mi s-a parut si mie fantastic!! Ca a reusit sa pastreze secretul pana in dimineata de 1 Martie. Eu, la fel ca si tine, n-as fi rabdat.
Acum, are si-un cantec pe care il tot repeta pentru 8 martie, dar se inchide in camera ei si fredoneaza extrem de incetisor. Mi se pare un lucru minunat. Copiii astia ai nostri chiar stiu sa ne faca viata extrem de frumoasa.